Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin îl decorează pe actorul american și cetățeanul rus Steven Seagal

Putin îl decorează pe actorul american și cetățeanul rus Steven Seagal

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care îi acordă Ordinul de stat al Prieteniei actorului american Steven Seagal, relatează CNN.

Decretul a invocat "marea contribuție a lui Seagal la dezvoltarea cooperării culturale și umanitare internaționale".

Seagal a fost un vizitator regulat în Rusia și a devenit cetățean al țării în 2016, când a primit un pașaport rusesc de la Vladimir Putin personal. De asemenea, el a lucrat ca "reprezentant special" al Ministerului rus de Externe în Statele Unite și Japonia.

Fostul erou al filmelor de acțiune a susținut anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia și a sprijinit invazia în Ucraina. El a vizitat vara trecută zona ocupată din Donbas.

Într-un interviu la televiziunea rusă de anul trecut, el a vorbit despre o amenințare existențială pentru Rusia din partea Ucrainei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: steven seagal decorat , Vladimir Putin
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri