Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Putin şi Orban vor vorbi despre furnizarea de energie şi gaze

Putin şi Orban vor vorbi despre furnizarea de energie şi gaze

Probleme legate de energie se vor afla în mare măsură pe agenda întrevederii care va avea loc marţea viitoare, la Moscova, între premierul ungar Viktor Orban şi preşedintele rus Vladimir Putin, a declarat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto. 

 

Ungaria importă cea mai mare parte a necesarului ei de gaze din Rusia, în cadrul unui acord pe termen lung. "Un alt acord pe termen lung nu se află încă pe ordinea de zi, deoarece trebuie să ajungem la un acord până în 2020, deşi au fost lansate negocieri pregătitoare cu privire la modul în care trebuie să avansăm ", a precizat Szijjarto cu prilejul unei conferinţe de presă. 

"Acordul nostru pe termen lung de aprovizionare cu gaze expiră la sfârşitul anului 2020 sau la sfârşitul anului 2019, vom vedea poziţia Rusiei în această privinţă", a adăugat el. Ungaria a promovat interesele Moscovei în cadrul Uniunii Europene, solicitând în mod repetat încetarea sancţiunilor economice impuse după anexarea de către Rusia a Peninsulei Crimeea în 2014. 

"Trebuie să găsim o cale pentru a minimiza pierderile noastre (...) care au fost cauzate de regimul sancţiunilor în ultimii ani", a declarat Szijjarto. În 2014, Budapesta a semnat, de asemenea, un acord cu Rusia pentru două noi reactoare la centrala nucleară Paks şi care vor fi construite de către compania rusă Rosatom. 

Acest proiect va fi finanţat cu un împrumut de 10 miliarde de euro din partea Rusiei, dar va fi deţinut şi gestionat de statul ungar. Proiectul a fost amânat din cauza - potrivit Ungariei - reglementărilor UE. 

Guvernul ungar a menţionat că centrala nucleară va contribui la asigurarea securităţii energetice a ţării pe termen lung. De asemenea, executivul de la Budapesta a afirmat că Rusia are mai puţină influenţă economică în Ungaria decât în alte ţări occidentale europene. Acelaşi executiv a criticat unele organizaţii neguvernamentale pe care le acuză că folosesc finanţare externă şi acordă ajutor imigraţiei ilegale. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri