În ultimii ani, România a devenit unul din marii exportatori de cereale și porumb din Europa datorită producțiilor bune obținute. Aceste exporturi de materie primă ascund însă marile probleme ale sectorului agroalimentar românesc. Nu avem o industrie alimentară dezvoltată, sectorul zootehnic este departe de potențialul său real, iar asta face să nu reținem în țară decât o foarte mică parte din producțiile obținute. Pe de altă parte, analizate din punctul de vedere al productivității la hectar, nici aceste recolte nu sunt mari, comparativ cu ceea ce obțin fermierii din vest. Peste toate aceste probleme se suprapune seceta, care devine de la an la an tot mai puternică, iar procesul de refacere a sistemului de irigații se derulează mult prea lent. Noua soluție, puțurile de mare adâncime pentru irigații, este o altă eroare strategică pe care autoritățile o comit, iar efectele sale încep să se facă simțite, ne spune Nicu Vasile, președintele Ligii Asociației Producătorilor Agricoli din România (LAPAR).
Rep.: Anul agricol 2025 a fost iarăși greu pentru România, deși au fost anumite segmente cu producții-record, cum ar fi cereale. Seceta a făcut însă ravagii din nou. Cât de grav a fost fenomenul anul acesta?
Nicu Vasile: Destul de grav, discutăm de al 5-lea an consecutiv de secetă. Sperăm noi că am terminat acest cincinal al secetei. Ați pomenit de producțiile de cereale record. Am obținut ceva, producție destul de mare la cerealele păioase, dar să nu uităm și suprafața. Suprafața semănată cu cereale păioase a fost mai mare decât anul trecut cu 15%.
Rep.: Dar ca productivitate cum stăm față de alte țări? Nu neapărat din vest, pentru că acolo sunt subvențiile mai mari.
Nicu Vasile: Știți, când discutăm despre productivitate și profitabilitate trebuie să ne referim și la partea tehnică. Producția medie, în vestul Europei, la cultura de grâu, este între 10 și 12 tone/ha. De ce? Datorită climei mai umede și a verilor mai blânde din vestul Europei, timpul de umplere a bobului este de 60 de zile, iar coacerea este destul de liniară. La noi, având un climat temperat continental uscat, perioada de umplere a bobului e de 30 de zile și perioada de maturare este grăbită datorită temperaturilor destul de ridicate și a secetei atmosferice, dar și pedologice din perioada mai-iunie. Producția medie în România, la grâu, oscilează între 3,8 și 4,5 tone/hectar. Diferență mare față de țările din vestul Europei, fără discuție, dar și cu costuri mult mai mari pentru fermierii români în comparație cu fermierii din UE.
Rep.: Să revenim puțin la secetă. Anul acesta, cantitatea medie de apă căzută care a fost? Aveți vreo cifră?
Nicu Vasile: Media, la nivel național, a fost sub 50%, față de media multianuală națională, în anul agricol 2024-2025. Mai precis, în zona de sud a României, unde avem o medie multianuală de 550 de litri de apă pe metru pătrat, în ultimii 5 ani nu am avut mai mult de 240-260 de litri pe metru pătrat/an. Deci la jumătate. În zona de vest, unde aveam o medie de 800 de litri, chiar și mai mare de 800 de litri, avem sub 300-400 de litri.
Rep.: Situația a fost mai grea comparativ cu anul trecut?
Nicu Vasile: Situația a fost mult mai grea din cauza acumulării deficitului de apă din ultimii patru ani de zile. Iar la anul va fi mult mai rău.
Rep.: Anul viitor la ce să ne așteptăm?
Nicu Vasile: În mod sigur vom avea secetă, vedem nivelul de apă freatic a scăzut drastic. Avem un deficit destul de mare de apă, nu cred că se va aplana acest deficit. E clar că 2025-2026 va fi un an secetos, cu probleme pentru toate culturile, cu precădere cele mai mari probleme le vom avea la culturile de primăvară, fermierii vor renunța la a mai cultiva culturi de primăvară, cu precădere culturile de porumb și floarea soarelui.
Rep.: Ce ar trebui să facem să acoperim, măcar într-o proporție mai mare, lipsa asta de apă?
Nicu Vasile: Să deschidem cutia Pandorei, nu? De 25 de ani tot vorbim despre sistemele antigrindină, vorbim despre însămânțarea norilor, despre aceste ploi artificiale. Iar acum ne spune ministerul că sunt neautorizate toate aceste sisteme. Trebuie văzut și gândit inteligent pentru a dezvolta aceste sisteme, inclusiv de ploi artificiale.
Trebuie să discutăm despre lacurile de acumulare care să ajute funcționarea sistemelor de irigații. Nu avem o eficiență pe sistemele de irigații existente, pe fermele agricole. De aceea cer în permanență să discutăm despre rata profitabilității pe sector, despre investiții, inclusiv despre cele pe fonduri europene, cu cât ne crește rata profitabilității aceste fonduri? Dar se pare că noi, românii, suntem artiști la cheltuit bani, nu la strângerea lor.
Rep.: Apropo de rata profitabilității. Am văzut acum că la Camera Deputaților a fost depus un proiect de lege prin care se cere acordarea subvențiilor pentru producătorii agricoli care au minimum două hectare. Cum vi se pare această prevedere?
Nicu Vasile: Nu e un lucru rău, trebuie să dezvoltăm politici naționale de unitate de asociere pentru a putea face față provocărilor internaționale. Avem cei mai mulți fermieri la nivel european. Avem 33% din totalul fermierilor la nivel european, dar avem și cea mai mică productivitate, nu realizăm decât 3,2% din valoarea produselor agroalimentare. Vedem țări, cum e Olanda, care are 0,5% din totalul fermierilor la nivel european și realizează peste 7% din valoarea produselor agroalimentare. Când mă uit la media acestor ferme la nivel european, Cehia are 110 hectare media pe fermă vegetală, noi avem sub 4 ha. Avem cea mai mică fermă vegetală din Europa ca suprafață. Deci e clar că nu am niciun fel de eficiență. În România trebuie să discutăm despre agricultura de hobby și agricultura profesionistă care trebuie să asigure dezvoltare economică și siguranță alimentară la nivel național. Cum putem face un plan de dezvoltare sectorial? Cum putem achiziționa utilaje când nu discutăm despre încărcarea calului putere, adică din punctul de vedere al mecanizării pe unitatea de suprafață? Cum discut de productivitate? Cum discut despre dezvoltarea mediului rural, dacă noi, ca țară, nu știm să gândim și să dezvoltăm economic.
Rep.: România a transformat agricultura în sector de protecție socială?
Nicu Vasile: Trebuie ca agricultura să o împărțim în două mari capitole, hobby și profi. Hobby înseamnă cei până 10 hectare, hai să zicem 15 hectare sau care fac o cifră de afaceri până în 7.000 de euro/an. Vrei să faci singur agricultură, foarte bine. O faci, dar este de tip hobby. Pentru agricultura de tip hobby statul nu are niciun fel de obligație, de exemplu, agricultura de hobby nu beneficiază de subvenții de la stat, dar nici nu te obligă să faci parte din sistemul de fiscalizare, de depunerea declarațiilor la ANAF etc. Vrei să beneficiezi de tot ce înseamnă subvenție și sprijin acordat de stat, de UE? Hai să începem să ne unim, să creăm aceste cooperative sau forme asociative. Să unim mai mulți fermieri cu un hectare, cu două, cu cinci, cu 10, cu 100 și să creăm adevărate centre de dezvoltare agricole și centre de dezvoltare a mediului rural.
Toți locuitorii apți de muncă din zona rurală să lucreze în aceste cooperative, să ajungem de la producători de materie primă la procesatori și să dezvoltăm partea comercială. Deci, aceste cooperative ar trebui să-și dezvolte rețele comerciale la nivel național și să facă export.
„Noi avem nevoie de un sector zootehnic puternic pentru a reține în țară producția vegetală. Noi trimitem la export materie primă, noi exportăm profitul și subvențiile. Anul acesta, când vorbim despre producții «record» la cereale de sub 25 de milioane de tone la nivel național, noi pe plan intern nu putem valorifica decât 5% din producție. Restul va merge la export, nu avem capacitatea de valorificare, nu avem industrie de prelucrare, nu avem zootehnie, așa că exportăm cereale și importăm carne și pâine”.
Nicu Vasile, președintele LAPAR
Rep.: Nu ar putea să facă mai multe Ministerul Economiei? Să aibă o colaborare strânsă cu Ministerul Agriculturii, de exemplu?
Nicu Vasile: Normal că ar trebui să intervină și Ministerul Economiei în sprijinirea exporturilor. Nu am auzit nici un ministru al Economiei, despre atribuțiile Departamentului Comercial din cadrul Ministerului Economiei. Era normal să am un departament cu atribuții clare cu care să discutăm planurile pentru creșterea exporturilor. Sau să se ia decizia dezvoltării unui minister al comerțului.
Rep.: Ce sau cine ne împiedică să dezvoltăm sectorul zootehnic?
Nicu Vasile: E foarte greu să dezvoltăm sectorul zootehnic pentru că nu avem o strategie de țară. Neavând o strategie de țară, antreprenorul român și fermierul român nu pot să-și facă un plan de afaceri pe termen lung. Vrei să investești, dar în ce? În zootehnie. Deci vrei să cumperi genetică bună, vrei să faci hale, sisteme de mulgere performante, dar asta înseamnă bani. Bun, când investești? Ce înseamnă efectivul de animale? Unde vinzi? Care e piața acum? Care vor fi taxele pe următorii 20 de ani? Deci asta înseamnă strategie. Trebuie să-ți formezi specialiști care să înțeleagă piața la nivel micro, dar și macroeconomic. Vorbim despre piețele globale, iar pentru a le accesa România are nevoie de specialiști cu viziune și dăruire. Discutăm despre digitalizare și în agricultură. Cum o faci când 30% din tinerii din România sunt analfabeți funcționali, din păcate. Vedem rata abandonului școlar, mai ales în mediul rural. Sunt lucruri care, vedeți, se leagă, și așa se explică dezastrul în care ne aflăm. Pleci de la partea economică, de la producție și te lovești de partea demografică și educațională. Aici suntem deficitari.
Rep.: Ați lansat zilele acestea o campanie națională privind apa.
I-ați spus dumneavoastră „Apa nu este marfă”. Care este scopul campaniei?
Nicu Vasile: Să nu pățim cam ce pățesc țările africane. Africa este continentul cel mai bogat în ape dulci. Sub Africa avem cel mai mare ocean de apă dulce. În ciuda acestei bogății, aici sunt cei mai mulți locuitori care suferă de lipsa apei. În zona aceea se pare că apa a devenit chiar o marfă. La noi asistăm la un fenomen periculos și, în același timp, extrem de îngrijorător, și anume scăderea nivelului pânzei freatice. Vedem ce se întâmplă de cinci ani de zile. Au secat și izvoarele, dar și lacuri. Vedem foarte multe lacuri din țară care au secat. Autoritățile, din dorința de a face irigații, au permis să se sape puțuri de mare adâncime. Este un mare pericol, pentru că scade pânza freatică. În zona rurală foarte multe puțuri aflate în gospodării au secat. Apa de ploaie ajunge în pânza freatică în multe zone foarte greu, acest proces fiind influențat de compoziția solului. Uneori are nevoie chiar de ani de zile ca să ajungă în pânza freatică. Este o problemă care afectează tot mai multe gospodării din zona rurală.
Rep.: Ce trebuie să facă autoritățile?
Nicu Vasile: Noi avem cea mai bogată rețea hidrografică din Europa. Nu discutăm de lacuri de acumulare. Aici trebuie strânsă apa pe timpul anului, astfel încât vara să o folosesc și pentru irigații, fără restricții. Asta necesită proiecte și calcule minuțios făcute și implementate corect. Asta înseamnă știință și educație.
Noi trebuie să construim lacuri de acumulare pe toate râurile importante din țară. Aceste lacuri de acumulare trebuie să îndeplinească trei criterii: pentru irigații în agricultură, siguranța alimentară a populației prin dezvoltarea crescătoriilor piscicole (importăm peste 213.000 de tone pește/an pentru consumul populației) și obținerea de energie verde prin construcția de hidrocentrale. Vă rog să analizați faptul că pentru irigarea unui hectar de teren noi consumăm undeva la 300 de metri cubi de apă.
„În urma analizelor, a statisticilor făcute în ultimii 50 de ani, România are circa 7,1 milioane de hectare de teren agricol care sunt afectate de secetă. Ăsta este principalul factor limitativ al agriculturii din România. Seceta. Păi, dacă irigam 7,1 milioane de hectare, dacă încep să irig din puțuri un milion de hectare sau două milioane, înmulțiți cu o normă de 300 de metri cubi de apă și o să vedeți ce probleme vom avea”.
Nicu Vasile, președintele LAPAR
Rep.: Academia de Științe Agricole și Silvice are un institut de pedologie. Nu are niște soluții, nu a venit cu niște răspunsuri la aceste probleme?
Nicu Vasile: Sincer, eu unul nu cunosc aceste soluții. Dar e adevărat, cercetarea poate să ne ofere niște soluții. Dar noi avem o problemă și aici. Când eram în perioada de preaderare la UE s-a stabilit ca 2% din PIB se revină cercetării. Azi nu dăm nici măcar 0,17% din PIB cercetării. Nu reușim să aducem tineri în cercetarea românească.
E adevărat că și aici am o mare problemă educațională generată de programele prea ușoare și de lipsa lor de coerență pentru a răspunde cerințelor de pe piața muncii. Copiii sunt slab pregătiți pentru a dezvolta cercetarea și, mai presus de toate, nici nu putem să le asigurăm un nivel de trai prin banii pe care îi alocăm cercetării.
Rep.: Și-ar putea proteja mai bine România piața internă de importurile agroalimentare masive, în condițiile în care multe produse au o calitate îndoielnică sau intră în țară la prețuri de dumping?
Nicu Vasile: Sigur că da, dar este nevoie de unitate, inteligență, corectitudine și voință politică. Putem introduce taxe antidumping pentru produsele agricole importate la un preț sub costul de producție european (cerealele din Ucraina, roșiile din Turcia etc.). Măsurile trebuie notificate și aprobate de Comisia Europeană, dar pot fi aprobate provizoriu 6-9 luni, dacă există probe certe de dumping. De asemenea, România, prin Ministerul Agriculturii și Reprezentanța Permanentă de la Bruxelles, poate cere activarea clauzelor de salvgardare din acordurile comerciale (cu Ucraina, Acordul Mercosur etc.) și asta ar permite limitarea volumului de import sau introducerea tarifelor, dacă piața UE este destabilizată. România poate exercita un control fitosanitar și calitativ extrem de strict pentru ca importurile să respecte aceleași standarde de securitate alimentară cu producția internă. Trebuie impusă respectarea regulilor de etichetare pentru produsele importate și să avem o trasabilitate clară. Pentru ca piața să nu fie destabilizată din cauza supraproducției, lovind astfel în fermieri prin scăderea accentuată a prețurilor, trebuie să fie extins mecanismul european de intervenție pe piață prin cumpărarea cerealelor și oleaginoaselor la un preț minim garantat. De asemenea, statul trebuie să creeze rezerve naționale strategice pentru a absorbi surplusul de producție și pentru stabilizarea pieței, dar și pentru a asigura stocurile de rezervă pentru consum în caz de forță majoră.
Rep.: Când a fost ultima dată invitată Liga la discuții de către ministrul Agriculturii?
Nicu Vasile: Primim invitații destul de des. LAPAR participă la aceste întâlniri, dar aici trebuie să participe și cercetarea românească. Mai mult, toate aceste discuții trebuie să țină cont de strategiile de dezvoltare pe termen lung ale sectorului de activitate într-un context multisectorial, la nivel național. De ce? Piața din România nu mai aparține românilor, este o piață globală. Pe piața globală nu rezistă decât cei competitivi, cei care sunt uniți. Vorbim despre țările unde politicienii și structurile țării discută și dezvoltă economia, despre țările care au o unitate de acțiune și o strategie economică națională pe termen scurt, mediu și lung.