Jurnalul.ro Ştiri Politică Raed Arafat a sosit la Palatul Victoria, pentru discuţii despre raportul privind incendiul de la Colectiv

Raed Arafat a sosit la Palatul Victoria, pentru discuţii despre raportul privind incendiul de la Colectiv

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a sosit, luni, la ora transmiterii acestei ştiri, la Palatul Victoria, pentru discuţii pe tema raportului privind incendiul de la Clubul Colectiv.

De altfel, pe agenda publică a lui Arafat figura pentru luni întâlnirea cu şeful Corpului de Control al Prim-Ministrului, Valentin Mircea, pentru discutarea raportului privind intervenţia de la clubul Colectiv şi prezentarea punctului de vedere al DSU.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă susţine că în raportul Corpului de control privind cazul Colectiv sunt neconcordanţe, neclarităţi şi aspectelor care sunt neconforme cu realitatea, iar aceste date prezentate în raport ar fi putut să fie evitate dacă s-ar fi solicitat un punct de vedere al instituţiilor implicate, inclusiv DSU, înainte să fie prezentat premierului pentru aprobare.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) din Ministerul Afacerilor Interne a transmis în 23 martie un punct de vedere privind Raportul Corpului de control al premierului referitor la intervenţia în urma incendiului din 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv. Răspunsul a fost postat luni pe site.

Raportul Corpului de control al premierului cu privire la intervenţia de urgenţă din 30 octombrie 2015, de la clubul Colectiv, transmis în 17 martie şi înregistrat la Ministerul Afacerilor Interne în 18 martie, a fost analizat de către specialiştii din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, fiind observate mai multe aspecte care necesită clarificări din partea colectivului care a redactat acest raportul întrucât “nu corespund cu informaţiile existente la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, conţin recomandări ce nu corespund cu diferite acte normative sau care reglementează proceduri naţionale sau internaţionale”, se arată în răspunsul DSU.

“Majoritatea neconcordanţelor, neclarităţilor sau chiar a aspectelor care sunt neconforme cu realitatea şi care au fost prezentate totuşi în acest raport ar fi putut să fie evitate dacă, în conformitate cu uzanţele în astfel de situaţii, s-ar fi solicitat un punct de vedere al instituţiilor implicate, inclusiv al DSU, pe un proiect al raportului, înainte ca acesta să fie prezentat domnului Prim-Ministru Dacian Cioloş pentru aprobare”, potrivit documentului citat

În acest sens, sunt necesare clarificări pentru a înţelege, la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi al altor instituţii, în totalitate, sensul raportului şi raţionamentul care a stat la baza unor afirmaţii şi recomandări, arată specialiştii DSU.

Sursa: news.ro

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri