Jurnalul.ro Ştiri Observator Raed Arafat: Astăzi depășim din nou recordul la infectări. Avem 24 de decese

Raed Arafat: Astăzi depășim din nou recordul la infectări. Avem 24 de decese

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a afirmat că astăzi va fi depășit din nou recordul la cazurile de infectări zilnice cu COVID-19. Acesta a precizat că sunt 24 de decese, în ultimele 24 de ore.

"Astăzi, din datele pe care le am, depăşim din nou recordul la numărul de cazuri noi şi la decese ne-am întors la o cifră destul de importantă - avem 24 de decese.

Eu cred că orice ţară care are un sistem sanitar evoluat şi cu experienţă va trebui să aibă astfel de măsură, pentru că altfel scapă de sub control persoane care pot fi cu boli chiar periculoase care să infecteze pe alţii, pentru că ele nu vor să se interneze sau să se izoleze.

Pe partea cu detaşarea, aici depinde de la ţară la ţară cum este situaţia. Să nu uităm că suntem cu deficit major pe anumite categorii.

În Franţa nu s-au gândit să detaşeze pentru că nu au deficit ca la noi. Este o soluţie, pentru că suntem cu resursa umană foarte afectată şi suntem cu deficit major în anumite domenii şi atunci gestionarea unei situaţii, unei presiuni sanitare temporare - detaşarea fiind de maxim 30 de zile - astea sunt măsuri necesare", a afirmat Raed Arafat, în Comisia juridică a Senatului, în legătură cu prevederile contestate din proiect privind internarea obligatorie pentru persoane cu risc de răspândire a coronavirusului şi detaşarea personalului medical.

El a mai afirmat că există solicitări de externare din spitale a unor persoane care au simptome. 

"Din informaţiile pe care le avem, şi sunt cifre care au fost comunicate de MS, există solicitări inclusiv la pacienţi simptomatici de externare din spital. Nu mai avem pârghii nici pentru izolarea lor la domiciliu. Nu poţi să spui; bine, ai plecat, stai la domiciliu", a precizat secratarul de stat.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri