Jurnalul.ro Ştiri Observator Rafila: Certificatul verde trebuie să includă toate cele trei alternative descrise în legislația UE

Rafila: Certificatul verde trebuie să includă toate cele trei alternative descrise în legislația UE

Ministrul Sănătății Alexandu Rafila spune că, în opinia lui, certificatul verde trebuie să includă toate cele trei altenative descise în legislația UE, adică vaccinare, trecere prin boală sau testare.

Întrebat miercuri, la un eveniment organizat de Colegiul Medicilor din România, dacă crede că obligativitatea prezentării certificatului verde în anumite locuri ar trebui pelungită, ministrul Sănătății a spus că aceasta este o decizie nu numai medicală, ci și politică.

„O să discutăm, asta o să fie o decizie nu numai medicală, ci și politică, dumneavoastră ați văzut că ne-am confruntat un an și jumătate cu multe decizii politice care nu erau legate de recomandările medicale. O să încercăm să găsim o soluție. Punctul meu de vedere este că această soluție trebuie să includă toate cele trei altenative descrise în legislația UE, apropo de certificatul verde”, a spus Alexandru Rafila.

Ministrul Sănătății a spus că acest certificat nu ar mai trebui numit „certificat verde”.

„Noi, de fapt, ar trebui să nu mai vorbim de certificatul verde pentru că inclusiv la nivelul CE există o oarecare sensibilitate, pentru că certificatul verde se referă strict la libera circulație între statele membre și ar trebui să spunem certificat Covid sau de limitare a infecției Covid”, a explicat ministrul.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Alexandu Rafila Certificatul verde
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri