Jurnalul.ro Sport Sporturi Raluca Olaru a trecut în turul al doilea la Australian Open. Irina Begu a părăsit competiția

Raluca Olaru a trecut în turul al doilea la Australian Open. Irina Begu a părăsit competiția

Raluca Olaru și partenera ei Anna-Lena Friedsam s-au calificat miercuri dimineața în turul secund al probei de dublu feminin de la Australian Open. În schimb, Irina Begu, alături de Nina Stojanovic, au fost eliminate din competiție.

Olaru şi Friedsam au învins cu scorul de 6-4, 6-4, perechea franceză alcătuită din Alize Cornet și Diane Parry, beneficiare ale unui wildcard din partea organizatorilor.

În turul următor Olaru și partenera ei se vor confrunta cu perechea chineză formată din Yifan Xu și Zhaoxuan Yang, capi de serie numărul 14.

Pentru calificarea în turul secund în proba de dublu, cele două au fost recompensate cu un premiu de 29.200 dolari americani și cu câte 130 de puncte WTA.

Pe de altă parte, Irina Begu şi Nina Stojanovici (Serbia), capi de serie numărul 15, au fost învinse cu scorul de 2-6, 6-3, 7-5, de perechea suedezo-rusă formată din Rebecca Peterson și Anastasia Potapova.

Prezența în primul tur al probei de dublu se recompensează la Australian Open cu 18.250 dolari americani şi câte 10 puncte WTA.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Australian Open
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri