Jurnalul.ro Ştiri Locale Răpire ca-n filme în Harghita. O adolescentă a fost amenințată cu cuțitul și urcată cu forța într-o mașină

Răpire ca-n filme în Harghita. O adolescentă a fost amenințată cu cuțitul și urcată cu forța într-o mașină

de Redacția Jurnalul    |   

Trei tineri au răpit, sub amenințarea unui cuțit, o fată de 15 ani din propria casă. Aceștia au luat cu forța adolescenta și au urcat-o într-o mașină.

Polițiștii din Harghita au reținut, vineri, pentru 24 de ore, trei tineri cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani, bănuiți de lipsire de libertate în mod ilegal.

În aceeași zi, în jurul orei 13:30, cei trei au mers la locuița unei adolescente, de 15 ani, din localitatea Cozmeni și, sub amenințarea unui cuțit, ar fi băgat-o într-un autoturism și ar fi plecat într-o direcție necunoscută.

În jurul orei 14:30, mașina a fost văzută în Băile Tușnad, iar când polițiștii au încercat să o oprească, șoferul a încercat să scape și a intrat în șanțul de pe marginea drumului.

„Bărbații au fost extrași din autoturism, încătușați și transportați la Poliția municipiului Miercurea-Ciuc, pentru punerea în aplicare a procedurilor legale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul înregistrat fiind 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului, pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, conducerea sub influența alcoolului, amenințare și loviri sau alte violențe”, informează Inspectoratul Județean de Poliție Harghita.

Subiecte în articol: rapire Harghita cozmeni
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri