Jurnalul.ro Ştiri Observator 12 pacienți răniți la Crevedia au fost externați, 12 în străinătate, iar trei sunt în stare critică

12 pacienți răniți la Crevedia au fost externați, 12 în străinătate, iar trei sunt în stare critică

de Redacția Jurnalul    |   

12 pacienți răniți în timpul exploziilor de la stația GPL din Crevedia au fost externați, iatr trei sunt în stare critică, intubați și ventilați mecanic, potrivit raportului Ministerului Sănătății transmis luni.

„Pacienți critici intubați și ventilați mecanic: 3, din care 2 pacienți - Spitalul Clinic de Urgență București și unul la Spitalul Clinic de Urgență

Conform documentului, 29 de pacienți sunt în stare medie sau ușoară. Astfel, 16 pacienți sunt la Spitalul Clinic de Urgență București, opt la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” București, trei la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București și câte unul la Spitalul Universitar de Urgență București și la Spitalul Universitar de Urgență Elias București.

12 pacienți au fost externați, doi au murit, iar 12 au fost transferați în străinătate.

Două explozii au avut loc sâmbătă la stația GPL din Crevedia. Doi oameni - soț și soție - au murit. Au fost în total 58 de victime, dintre care 43 sunt angajați ai Ministerului de Interne - pompieri, polițiști și jandarmi care au acționat la fața locului.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: raport crevedia raniti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri