Jurnalul.ro Timp liber Monden Raportul asupra interviului prințesei Diana din 1995 zguduie mass-media britanică

Raportul asupra interviului prințesei Diana din 1995 zguduie mass-media britanică

După declarația publică a prințului William, potrivit căreia mama sa, Lady Di, a fost înșelată pentru a acorda celebrul interviu din 1995 pentru BBC, președintele muzeului National Gallery, Tony Hall, a demisionat. Acesta era coordonatorul direcției de știri la vremea respectivă șii și-a cerut acum scuze publice, scrie AFP.

Un raport recent a criticat ancheta internă realizată de BBC în legătură cu modul în care a fost obţinut acel interviu. Lady Di a făcut publice detalii despre căsătoria sa cu prințul moștenitor Charles și a zguduit puternic famlia regală britanică. Ancheta a scos la iveală că jurnalistul Martin Bashi s-a folosit de documente false pentru a obține declarații de la aceasta. În document, un fost judecător de la Curtea Supremă, John Dyson, a criticat dur postul BBC pentru felul în care a gestionat situaţia.

Lady Di a afirmat atunci că în căsnicia sa existau trei persoane, referindu-se la relația soțului său cu Camilla Parker Bowles, şi a recunoscut că și ea a avut o aventură extraconjugală.

Fost director general al grupului BBC, Tony Hall a prezentat scuze publice și a recunoscut că ancheta internă realizată în 1996 a fost sub standardele impuse în această profesie.

Raportul a afectat serios imaginea postului public de televiziune. 
 

Subiecte în articol: lady di bbc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri