Jurnalul.ro Ştiri Justitie Raportul Comisiei Parlamentare despre relaţia dintre George Maior şi ANI, finalizat

Raportul Comisiei Parlamentare despre relaţia dintre George Maior şi ANI, finalizat

de Ion Alexandru    |   

Comisia de Control al activităţii SRI a finalizat raportul privind relaţia dintre serviciul secret intern şi Agenţia Naţională de Integritate şi modul în care fosta conducere a seviciului a interferat în activitatea ANI. Printre subiectele descrise pe larg în acest raport s-ar număra şi modul în care ANI ar fi declanşat anchetarea lui Klaus Iohannis, dosar care a ajuns, în 2013, la Parchetul General, unde a fost clasat. Ordonanţa de clasare a ajuns, în 2016, la mapa de candidat al lui Augustin Lazăr, numit de Klaus Iohannis în funcţia de procuror general al României

 

 

Preşedintele Comisiei parlamentare pentru controlul activităţii Serviciului Român de Informaţii, senatorul Claudiu Manda, a precizat, la sfârşitul săptămânii trecute, că raportul privind relaţia dintre fostul director al SRI, George Cristian Maior, şi fosta conducere a Agenţiei Naţionale de Integritate este gata. Documentul descrie relaţia dintre cele două instituţii şi modul în care a fost aplicată legea în această relaţie.

Raportul prezintă modul în care a fost interpretată legea atunci când a fost creat mecanismul de funcţionare a relaţiei dintre SRI şi ANI în mai multe momente importante pentru anumite persoane politice, precizează senatorul Claudiu Manda.  Documentul descrie o metodă de lucru şi modul în care anumite personalităţi politice au fost ajutate în carieră sau, dimpotrivă, au fost blocate în activitatea politică pe care au desfăşurat-o. Raportul nu conţine detalii sau informaţii referitoare la evenimente festive, mai mult sau mai puţin oficiale, la care a participat fostul director al SRI, George Maior, mai explică preşedintele Comisiei parlamentare.

Anul trecut, comisia parlamentară l-a audiat pe actualul ambasador al României la Washington, George Maior, care a relatat că, în luna octombrie a anului 2014, fostul preşedinte Traian Băsescu l-a sunat, pentru a-l întreba despre dosarul lui Klaus Iohannis din instanţă. Fostul şef al SRI ar fi relatat că a avut o discuţie şi cu ex-preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu, în legătură cu o funcţie de ministru sau de comisar european, precum şi că a participat la petrecerea organizată de Horia Georgescu, cu ocazia zilei sale de naştere, în anul 2015.

 

Dosar deschis în 2013, clasat în campania electorală

Horia Georgescu a fost, la rândul său, audiat, la sfâşitul anului trecut, fiind întrebat despre dosarul ANI cu privire la preşedintele Kaus Iohannis. Acesta a relatat că nu ştie dacă ordonanţa de clasare a acestui dosar s-a aflat sau nu în mapa cu care Augustin Lazăr a candidat, în 2016, pentru selecţia în vederea ocupării funcţiei de procuror general al României. Însă, acesta a recunoscut că Gerge Maior a purtat cu el discuţii despre dosarul lui Klaus Iohannis.

În anul 2013, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul cu un conflict de interese în materie penală care îl viza pe fostul primar al municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, lucrare clasată de Parchetul Genral, prin semnătura fostului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistiă, Cristian Lazăr. Ulterior, această ordonanţă de clasare a fost identificată de Tudorel Toader la dosarul de candidat, în 2016, al lui Augustin Lazăr.

 

 

 

Subiecte în articol: George Maior
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri