Europarlamentarul Rareş Bogdan a anunţat că numele candidatului PNL la funcţia de prim-ministru va fi anunţat miercuri seară, după ce, în cursul zilei, vor fi discutate în partid cele patru propuneri.
"Va fi o discuţie în jurul prânzului, pe propuneri. Decizia va fi anunţată seara, în jurul orelor 19-20. Sunt patru propuneri. Nu există avantaj în faţa celorlaţi. Singurul avantaj îl are preşedintele Iohannis, pentru că el are ultimul cuvânt.Noi facem propunerile iar domnia sa va alege nominalizarea, pentru că trebuie (noul premier) să fie într-un parteneriat cu preşedintele şi cu PNL şi într-o colaborare permanentă cu URSPLUS şi UDMR.
Europarlamentarul PNL a mai estimat că, în cadrul viitoarei coaliţii cu USRPLUS şi UDMR, liberalii vor deţine 10-11 posturi de ministru din 18.