Aventurile „omului-orchestră” în istoria ultimelor decenii descriu foarte realist locul excelenței în contemporaneitate, fiind mai mult decât un jurnal și mai mult decât ficțiune - un volum care poate fi reper inclusiv în studiul academic. Memoriile și unghiul de interpretare subiectiv al autorului fac din această carte o mărturie personală cu valoare de dovadă istorică în contextul cercetării sociologice a transformărilor României în procesul de tranziție de după 1990.
Lansarea, la Iași, a volumului „Omul orchestră: Un jurnal altfel”, publicat de Cartea Românească Educațional, a avut loc pe 1 martie, în cadrul evenimentului care a marcat Zilele Universității Apollonia, în perioada 29 februarie-3 martie. Lansarea a făcut parte din secțiunea „Tezaur: Marile cărți ale culturii naționale”. Autorul volumului, Răsvan Popescu, și-a descris cea mai recentă lucrare, explicând că nu este un jurnal de memorii, nu în sens clasic, cronologic, ci o alăturare de memorii subiective despre trecutul nostru comun, „un du-te, vino, între trecut și prezent” care facilitează analiza în paralel a perioadelor succesive, arătând, prin apelul la memoria subiectivă, cum s-a trăit atunci și cum se trăiește astăzi, „ce înseamnă să aparții unui loc, unui timp care ți s-a dat, unei familii în care te-ai născut”.
„Paradigma principală a acestei cărți este un om care, trăind în vremuri agitate și care nu curg în favoarea lui, încearcă să nu se lase risipit, încearcă de fiecare dată să facă tot ce poate în ideea că se va aduna, că ceva va rămâne în urmă. Și pentru asta, omul orchestră își atribuie singur toate rolurile posibile”, a explicat Răsvan Popescu.
Scriitor, jurnalist și diplomat
Viața și activitatea lui Răsvan Popescu s-au împletit în tandem cu politica și lumea filmului, la fel cum jurnalistul și purtătorul de cuvânt au conviețuit de ambele părți ale „baricadei”.
Ca scriitor și scenarist, Răsvan Popescu a publicat 11 cărţi şi a semnat scenariile a șapte filme artistice. Până în 2000, când şi-a început activitatea de membru CNA, Răsvan Popescu a lucrat ca jurnalist de presă scrisă şi radio BBC, redactor şef la TVR şi purtător de cuvânt al Guvernului, apoi al Preşedinţiei României. A fost ales preşedinte al CNA în 2007 prin decizia Parlamentului României până la data de 19 decembrie 2012. Este în continuare membru CNA, membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Cineaștilor din România. După 1990 a fost purtător de cuvânt al Președintelui României și al Guvernului.
A participat, ca jurnalist, scriitor și diplomat, la unele dintre cele mai importante evenimente de după schimbarea regimului politic din decembrie 1989. Poate fi privit el însuși un personaj al istoriei recente. Este și scenaristul unora dintre momentele importante ale României, din ultimele trei decenii, nu doar al unor filme memorabile din aceeași perioadă.
„Omul orchestră” este cel de-al unsprezecelea volum al său, în care se poziționează atât ca scriitor, autor și narator subiectiv, cât și ca personaj. Răsvan Popescu a explicat, pentru Jurnalul, ce și-a dorit să aducă la lumină prin acest nou volum. Povestea începe în perioada comunistă, în 1987, când autorul era inginer la o mină în Valea Jiului și scria reportaje pe care nu avea cum să le publice la momentul respectiv, dar care ulterior s-au transformat în cartea și scenariul filmului „Prea târziu”. Acea perioadă este descrisă de autor ca un început haotic de „libertate de subzistență” care a fost pentru el o oportunitate, într-un început de democrație cu foarte puțini scriitori și jurnaliști necompromiși la acea vreme.
Era nevoie de oameni noi. De la această perioadă pornește comparația între atunci și acum, din cel mai recent volum al său, „Omul orchestră”. „Este o privire retrospectivă care aduce din memorie elementele cele mai importante care mi-au reținut atenția, de-a lungul timpului, atât în privința trecutului nostru comun, cât și trecutul meu personal. E ceva care servește la păstrarea memoriei și valorizează amintirile personale și colective. E vorba despre o incursiune în trecutul recent, despre cum s-a trăit atunci și acum. Este o imagine creată din fragmente, din instantanee și detalii semnificative care împreună se ambiționează să redea spiritul și emoția acelei epoci la care am participat uneori ca jurnalist, alteori ca demnitar, în interiorul mașinăriei de putere”, explică autorul.
Personajele refac perioadele postdecembriste
Există personaje colective, fără nume, cum ar fi minerii din Valea Jiului, țărani din satele depopulate, muncitori din cariere, oamenii Deltei, pe care autorul i-a descris onest, așa cum i-a cunoscut. Dar sunt și personaje cunoscute, care au jucat un rol important în ultimele decenii, personaje de prim-plan, precum președinții României - Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis.
O altă categorie de personaje provine din lumea teatrului și a filmului: Lucian Pintilie, Dan Pița, regizorul Marius Barna, Nicolae Mărgineanu, colaboratori ai autorului, actori pentru care a scris roluri. Cartea ne arată culisele lumii artistice, dar și pe cele ale politicii românești, într-o îmbinare unică, pe care doar Răsvan Popescu o putea surprinde astfel, din perspectiva sa.
„Așa am și trăit eu anii respectivi, pe de o parte implicat în tot ce se întâmpla, ca demnitar, pe de alta, în plan artistic am reușit o serie de colaborări cu regizorii pe care i-am menționat. Este o intersecție între lucrurile așa cum s-au desfășurat și cum le-am perceput eu – memoriile mele subiective -, pe de altă parte sunt lucruri pe care le-am creat, le-am transfigurat pe hârtie sau pe peliculă”, explică autorul.
Cartea a fost primită foarte bine de publicul din mediul universitar de la Iași, fiind apreciată inclusiv ca reper în cercetarea științifică a perioadei contemporane și a istoriei recente. „Criza, casa risipită, recurs la copilărie, confruntarea, familia și întoarcerea personajelor, descriu concentric un univers al memoriei emoționale, al memoriei afective, pentru că aceasta este și o formă de terapie. Atunci când ziaristul, omul care scrie scenarii și la propriu, și la figurat, are nevoie să se retragă din acest mod de existență, o face apelând la racursiul în trecut”, a explicat, în cadrul evenimentului de la Universitatea Apollonia, Lector univ. dr. Livia Iacob.
În „Omul orchestră” vă propun să ne uităm în urmă. Este istorie trăită și un exercițiu de libertate și de gândire liberă.
Răsvan Popescu