Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Rata anuală a inflației a urcat în aprilie la 3,2%

Rata anuală a inflației a urcat în aprilie la 3,2%

Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2021, comparativ cu luna aprilie 2020, este 3,2%, anunță Institutl Național de Statistică.

Preţurile de consum în luna aprilie 2021 comparativ cu luna martie 2021 au crescut cu 0,5%. Rata inflaţiei de la începutul anului (aprilie 2021 comparativ cu decembrie 2020) este 2,6%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) faţă de precedentele 12 luni (mai 2019 – aprilie 2020) este 2,6%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna aprilie 2021 comparativ cu luna martie 2021 este 100,42%. Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2021 comparativ cu luna aprilie 2020 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,7%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) faţă de precedentele 12 luni (mai 2019 – aprilie 2020) determinată pe baza IAPC este 2,2%.

Față de aprilie 2020, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 0,76%, cele nealimentare cu 5,21% iar serviciile s-au majorat cu 1,09%.

Creșteri importante de prețuri s-au înregistrat, în comparație cu aprilie 2020, la pâine, cu 4,82%, ulei comestibil cu 11,88%, energie electrică cu 16,97%, combustibili cu 8,66%, tutun cu 6,83%.

Scăderi de prețuri s-au înregistrat la cartofi, fructe și conserve de fructe, gaze și energie termică, transport aerian și ouă.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: rata inflatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri