Jurnalul.ro Ştiri Politică Rata de absorbţie a fondurilor europene este de 30%. Câţi bani a atras România

Rata de absorbţie a fondurilor europene este de 30%. Câţi bani a atras România

România a absorbit fonduri europene în valoare totală de 9,25 miliarde de euro, din alocarea 2014-2020, reprezentând o rată de 30%, a declarat, joi, Roxana Mânzatu, ministrul Fondurilor Europene, într-o conferinţă de presă.
"România are o alocare totală de 31 miliarde de euro în zona de politică de coeziune şi zona agricolă, iar din această sumă Comisia Europeană ne-a rambursat 9,25 miliarde de euro, ceea ce reprezintă o rată de absorbţie de 30% la jumătatea anului 2019", a spus Mânzatu.
Spre comparaţie, rata de absorbţie medie în UE este de 33%.
"Îmi doresc să depăşim media europeană şi să avem 100% absorbţie până în 2023. Pentru acest an ne propunem să cheltuim 2,3 miliarde de euro şi monitorizăm săptămânal îndeplinirea acestui target", a arătat Mânzatu.
Totodată, au fost deschise apeluri de proiecte în valoare de 25 de miliarde de euro până la această dată, a adăugat ea.
"Din aceste 25 miliarde de euro puse pe masă, avem contracte de finanţare semnate de 23,6 miliarde de euro, însemnând o rată de contractare de 79%", a continuat oficialul guvernamental.
Pentru următoarea alocare bugetară, respectiv 2021-2027, propunerea de buget pentru România este de 30,6 miliarde de euro, propunere care va fi negociată între Comisia Europeană şi Parlamentul European.
Cea mai mare alocare, de 17,3 miliarde de euro, este prin Fondul European de Dezvoltare Regională, urmând ca prin Fondul Social European să fie alocată o sumă de 8,5 miliarde de euro, prin Fondul de Coeziune - 4,5 miliarde de euro, iar pentru cooperare teritorială - 300.000 de euro. 

AGERPRES

Subiecte în articol: absorbtie fonduri europene
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri