Jurnalul.ro Ştiri Externe Război în Ucraina, ziua 343. Sistemele de rachetă Iskander, operaționale în Belarus. Rusia continuă ofensiva în pofida livrărilor de armament occidental

Război în Ucraina, ziua 343. Sistemele de rachetă Iskander, operaționale în Belarus. Rusia continuă ofensiva în pofida livrărilor de armament occidental

de Redacția Jurnalul    |   

Sistemele de rachete balistice Iskander sunt operaționale pe teritoriul Belarusului, anunță Ministerul Apărării de la Minsk. Kremlinul spune că ofensiva va continua, în pofida livrărilor de armament din Occident, scrie Reuters.

Ofensiva forțelor ruse în Ucraina va continua deși NATO și SUA trimit tot mai mult armament, dar acesta nu a schimba evoluția conflictului, potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

"Acestea vor impune eforturi suplimentare, dar nu vor schimba mersul evenimentelor, întrucât operaţiunea militară specială va continua", spune oficialul rus, care însă acuză că "Toată infrastructura militară a NATO lucrează împotriva Rusiei, inclusiv avioanele lor de recunoaştere şi sateliţi. Desigur, toate acestea ne creează condiţii foarte speciale, condiţii ostile, pe care nu putem să nu le luăm în calcul".

Trupele ucrainene pierd în estul Ucrainei iar ajutorul occidental este vital pentru a face față atacurilor ruse. Ultimul pachet militar anunțat de Washington se ridică la 2,2 miliarde de dolari și cuprinde bombe cu diametru mic lansate de la sol, dar și rachete cu rază mai lungă de acțiune, de până la 150 km, un progres față de cele anterioare, ale căror rază de acțiune era de circa 80 km, lansate cu sistemele HIMARS. 

Între timp Moscova a anunțat că trupele ruse au avansat la nord și sud de Bahmut, unde s-au dus lupte grele. 

Totodată, Mihailo Podoliak, consilierul președintelui Volodimir Zelenski, spune că Ucraina vrea rachete cu rază și mai lungă de acțiune. 

"Fiecare fază a războiului necesită un anumit tip de arme. Există deja o coaliţie a tancurilor. Sunt în desfăşurare discuţii despre rachete cu rază lungă de acţiune şi avioane de luptă", a transmis acesta pe Twitter.

Kievul a cerut rachete ATACMS lansate cu sistemele HIMARS, cu o rază de acţiune de circa 300 de kilometri, care ar permite să atace peninsula Crimeea și Federația Rusă. Deocamdată SUA refuză. 

Sistemele de rachetă Iskander, operaționale în Belarus

"După finalizarea cursului teoretic, artileriştii au efectuat pregătire practică pe poligoanele de tragere din Belarus", a precizat instituția. 

Vladimir Putin a anunțat, în iunie 2022, după o întâlnire cu Aleksandr Lukașenko, că va trimite rachete Iskander-M în țara vecină. Acestea pot transporta încărcătură convențională și focoase nucleare. Acestea pot lovi ținte aflate până la 500 de  kilometri distanță. 

Totodată, Minskul a anunțat, în iulie 2022, că aerodromul Ziabrovska de lângă Gomel, se află sub controlul Rusiei, care a amenajat o bază militară. Aici se află o subunitate de rachete Iskander-M şi unul dintre sistemele antiaeriene S-400 Triumf ale forţelor ruse.
Generalul belarus Oleksii Gromov a spus atunci că Belarus va primi propriul sistem Iskander din Federația Rusă care va fi instalat la unitatea militară a Brigăzii 465 de rachete a forţelor de infanterie din oraşul Osipovici.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri