Jurnalul.ro Ştiri Justitie Răzmerița propagandiștilor ”statului de drept”

Răzmerița propagandiștilor ”statului de drept”

de Dan Constantin    |   

Reținerea procurorului Portocală, model de acțiune în ”unitatea de elită DNA-Ploiești”, i-a băgat în sperieți pe propagandiștii falsului stat de drept. După ce s-a ales praful și de speranțele pe care și le puneau în dosarul 10 august, deja panica a produs o mișcare greu de anticipat în grupul dur al magistraților conduși în luptă de lent-colonelul Pîrlog: un atac la președintele Iohannis. Aflat la Bruxelles, încolțit de olandezul zburător Rutte care amenință, după ce a pierdut războiul corvetelor, să bage și România în grupul celor care nu respectă statul de drept, Iohannis a zis-că noi am rezolvat problema, nu de azi, de ieri, ci de la referendumul de anul trecut. ”Deci, iată, la acest capitol stăm bine!”, a fost concluzia lui Iohannis.

Cum adică, jupân Iohanis? Păi dacă stăm bine la ”statul de drept”, ne iei pâinea de la gură, nouă, propagandiștilor care stăm pe metereze să nu sară vreunul din litera MCV ului care ne hrănește cu icre negre și șampanie? Cum ”stăm bine” cu Secția Specială care, iată, chiar și cu doar doi procurori în schemă, l-a umflat pe bietul Portocală? Asta-i de bine, domn președinte, care va să zică, noi, care ne luptăm de la 66, și cu Dragnea, și cu Tudorel, și cu ciuma roșie, și cu CSM, și cu parlamentu ca să zici tălică acum, că gata lupta, la vatră soldați? Pe noi, ăștia de la Forumul Judecătorilor și pe frații noștri gemeni procurori de la Inițiativa pentru Justiție, ne arunci cu vorbe negândite la pensie, numai ca să scoți România din gura Europei? Păi crezi că te cred ei pe tălică atunci când vin inspectorii la București, și nu pe noi, cei care stăm pe treptele tribunalului la proteste și pe culoarele justiției așteptând plicurile cu sentințe?

Noi, cei 4(patru) co-co-co co-președinți nu facem la un loc mai mult decât un președinte reales? Păi noi suntem inamovibili, herr Iohannis, și pe noi nici mama statului de drept nu ne poate mișca din loc, ci doar ne poate avansa. Noi ,”am luat act” de ”alegațiile” pe care le emiți, domn președinte, care se adaugă la bilele negre pe care le-ai produs când i-ai numit pe șefii parchetelor care nu erau pe lista noastră! Și te mai miri, același domn președinte, că nu suntem băgați în Schengen? Nici că vom intra cu asemenea stat de drept, cu acest ministru care nu vrea să desființeze Secția, care, azi-mâine, la o adică, ne umflă și pe noi, că nici noi n-om fi crescut departe de citrice. Asadar, noi, subscrișii Călin, Zaharia, Pîrlog și Lia, strigăm spre partenerii fideli ai României: nu vă lăsați duși în eroare de un președinte care ignoră total realitățile statului de drept, prin declarații care creează confuzie în rândul opiniei publice! Asta-i!

NB Autorul acestor rânduri a tradus cu blândețe comunicatul din 19 iulie al Asociației Forumul Judecătorilor și Asociației Inițiativa pentru Justiție

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri