"Sunt mândru că aparțin unui popor inteligent, unui popor care a știut să treacă prin istorie, a știut să fie luptător la nevoie, oportunist la nevoie și trădător la nevoie. În ceea ce privește personalitățile, nația română stă pe umerii a trei titani: unul este poetul național, Mihai Eminescu, unul este istoricul național, Nicolae Iorga, și cel de-al treilea este dramaturgul național, Ion Luca Caragiale", declara acum ceva timp într-un interviu Răzvan Theodorescu, conform Muzeului Național al Satului "Dimitrie Gusti".
Răzvan Theodorescu a fost istoric de artă, doctor în ştiinţe istorice, Preşedintele Secţiei de Arte, Arhitectură şi Audiovizual a Academiei Române, Secretar general al Asociaţiei Internaţionale de Studii Sud-Est Europene, Profesor la Universitatea de Arte, Membru titular al Academiei Române din 2000 (corespondent - 1993).
A fost și directorul general al Televiziunii Române în perioada 1990-1992 și ministru al Culturii, între anii 2000-2004.
(sursa: Mediafax)