Ajutorul Bisericii în privința informării populaţiei cu privire la vaccinare deja există, prin popularizarea de preoți a broşurii cu informaţii despre vaccin, spune purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, după ce premierul Florin Cîțu, a cerut cultelor să se implice în această campanie.
El mai spune că BOR și-a exprimat întotdeauna poziția sa favorabilă vaccinării, salutând cu bucurie apariția vaccinurilor anti-Covid.
„Conținutul acestei broșuri este deja cunoscut de preoți. Ei îl comunică credincioșilor în diferite ocazii. Așa au fost și sunt îndemnați, inclusiv de Patriarhia Română. Clericii pot transmite informațiile despre vaccinarea
Reacția purtătorului de cuvânt al BOR vine în contextul în care premierul Florin Cîțu a apreciat astăzi într-o conferință de presă că este necesară o implicare a bisericii în campania de vaccinare, mai ales în mediul rural.
„Este nevoie de o implicare a Bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural. Este nevoie ca toți românii din mediul rural să aibă aceste informații, să poată să se vaccineze. M-am asigurat că avem dozele necesare pentru vaccin, dar, așa cum arată astăzi lucrurile, vom avea dozele necesare pentru a vaccina 10 milioane de români la sfârșitul lunii iulie. Deci mergem mai repede decât ne-am programat, dar este important ca toată lumea să vrea să se vaccineze”, spunea Florin Cîțu.