Jurnalul.ro Ştiri Politică Reacția lui Victor Ponta la verificarea ștergerii datoriilor Rompetrol

Reacția lui Victor Ponta la verificarea ștergerii datoriilor Rompetrol

Victor Ponta a postat pe Facebook o reacție la informația care circulă în presă conform căreia el ar fi vizat de o anchetă a DNA în legătură cu modul în care, printr-o hotărâre de guvern pe care a semnat-o, compania kazahă KazMunayGas a scăpat de plata a 600 de milioane de dolari, datoria istorică a Rompetrol.

Fostul premier se întreabă care ar fi motivul petru care a fost ”reîncălzită brusc ciorba cu mine cercetat pentru ștergerea datoriilor Rompetrol?”

Sunt eu atât de important ca să inventezi lucruri care evident sunt complet idioate - cum ar fi că noi am șters vreo datorie deși scrie clar și în lege și în HG că e vorba de vânzarea de acțiuni ale statului; sau că eu negociam în Turcia în 2015 după operație memorandumul semnat în 2013; sau că Guvernul Ponta a șters datoriile care nu mai există din 2010 - motiv pentru care DIICOT a și inculpat niște foști miniștri. Cel mai comic e cu "Ranch-ul" lui Erdogan la care am fost eu, de parcă era vorba de George Bush Jr., iar Turcia și Texas (sau Ankara și Astana) sunt același lucru)!

Nu - de data asta miza nu sunt eu, ci faptul că CEFC (cea mai mare companie privată din China cu investiții de zeci de miliarde în toată lumea) a vrut să cumpere Kazmunaygas (inclusiv Rompetrol) și să investească în amărâta noastra de Românica peste 2 miliarde făcând aici un hub energetic regional!

Iar Securitatea (prin Propaganda lor descoperită) nu vrea să se facă în țara noastră alte investitii decât cele controlate total de ei! Deci e vorba despre bani și politică! Iar de pierdut o să piardă iar... România!”, conchide Victor Ponta în mesajul său.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri