Cu o înfățișare de idol pop, o sensibilitate de bard romantic și o abilitate tehnică ieșită din comun, Daniel Ciobanu are deja o carieră remarcabilă. Descris de criticii muzicali din lumea întreagă ca „senzațional”, „diabolic”, „de neuitat”, tânărul pianist român, născut în Piatra-Neamț, este absolvent al Conservatorului Regal din Scoția şi laureat al mai multor concursuri prestigioase.
Recitalurile de pian ale tânărului muzician Daniel Ciobanu vor avea loc pe 7 noiembrie 2019 la St. James Church din Londra (Marea Britanie), pe 8 noiembrie 2019 la Zuiderstrandtheater din Haga (Olanda) și pe 10 noiembrie 2019 la Genappe (Belgia).
Pianistul, care își descrie muzica drept „un cocktail de muzică clasică cât se poate de serioasă combinată cu jerbele şi artificiile repertoriului pentru pian”, va interpreta în cele trei concerte compoziții de Olivier Messiaen, Frederic Chopin, Arvo Part, Frederic Rzewski, George Enescu, Sergei Prokofiev, Constantin Silvestri, Modest Musorgski, Sigismund Toduță, Nikolai Kapustin.
„Programul a fost conceput din două segmente deosebit de intense emoțional, fiind lucrări foarte generoase în inspirație și context din partea compozitorilor. Prima parte se axează pe zona spiritual-interioară și mistică a existenței noastre, o parte pe care suntem direcționați de secolul în care trăim să o ignorăm în favoarea materialismului. Vom parcurge un traseu cu trimiteri la divinitate (Messiaen - Regard du Pere ) și la întrebări existentțiale (Fr. .Chopin - Sonata nr. 2). Sper să pot insista muzical spre un punct în care publicul să devină cu adevărat vulnerabil emoțional. Partea a doua pornește de la daunele colaterale asupra omului provocate în urma revoluției agricole și industrializare, dar deschide orizontul speranței spre legătura cu divinitatea cu ajutorul introspecției, prin Carillon Nocturne al lui Enescu. Ne vom aminti despre fabrica de textile și sclavia regasită în Cotton Mill Blues al lui Rzewski și Sonata Războiului a lui Prokofiev“, a explicat Daniel Ciobanu.
„Sunt încântat să primesc această invitație din partea ICR să particip în proiectul EUROPALIA care anul acesta se axează pe patrimoniul cultural al României și să mă regăsesc pe lista impresionantă de ambasadori ai acestei țari, alături de care voi apărea în toate aceste centre artistice ilustre de peste hotare“, a precizat artistul.
Pianistul Daniel Ciobanu s-a născut în anul 1991 în Piatra-Neamţ şi a început studiul pianului sub îndrumarea meticuloasă a profesoarei Cosma Magdolna. La vârsta de nouă ani a luat, în paralel, ore de pian cu profesoara Delia Bălan, la Bacău. Ulterior a devenit elevul profesoarei Mihaela Spiridon, cu care a colaborat până la terminarea liceului. În această perioadă, a obţinut numeroase premii la olimpiadele şcolare şi concursurile desfăşurate în ţară. Daniel Ciobanu a câștigat cea mai importantă recunoaștere internațională în 2017, la Concursul Arthur Rubinstein din Tel Aviv, unde a câștigat atât Premiul II - Medalie de Argint, cât și Premiul publicului. A urcat ulterior pe scenă la Carnegie Hall, Elbphilharmonie Hamburg, Gewandhaus Leipzig, Konzerthaus Berlin, St John's Smith Square din Londra, Festivalul Internațional George Enescu din București și a concertat în Japonia, China, Taiwan, Africa de Sud și Brazilia. Personalitatea muzicală și tehnica distinctă a lui Ciobanu au condus la colaborări importante cu orchestre precum: Deutsche Kammerphilharmonie Bremen, Filarmonica din Israel și Israel Camerata, Royal Scottish National Orchestra, Filarmonica George Enescu și Orchestra Națională Radio. În 2017, Daniel Ciobanu a înființat Festivalul de Muzică Neamț, pentru a crea o platformă internațională pentru tinerii artiști. În stagiunea 2019-2020 va evolua de mai multe ori sub bagheta dirijorului Omer Meir Wellber, printre acestea numărându-se și debutul pianistului român cu Orchestra Gewandhaus din Leipzig.