Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Investitii Record pe piața imobiliară. Volumul investițiilor a depășit un miliard de euro în 2019

Record pe piața imobiliară. Volumul investițiilor a depășit un miliard de euro în 2019

Volumul investiţiilor imobiliare din România a depăşit borna de un miliard de euro în 2019, fiind cu 7% mai mare faţă de nivelul înregistrat în 2018, arată datele departamentului de research al companiei de consultanţă imobiliară CBRE România.

Investiíile pe piața imobiliară din România au ajuns la 1.06 miliarde de euro în 2019, ceea ce înseamnă un record al ultimilor cinci ani. 

"2019 a fost anul oraşelor regionale pentru tranzacţiile cu clădiri de birouri, Cluj-Napoca atrăgând investiţii de aproape 200 milioane de euro, respectiv 20% din totalul volumului tranzacţionat la nivelul ţării, însă Bucureştiul a rămas lider, cu 64% din totalul tranzacţiilor. Clădirile de birouri au fost principalele produse tranzacţionate, reprezentând aproape 75% din totalul tranzacţiilor la nivel naţional. Apetitul pentru clădirile de birouri din Capitală rămâne în continuare ridicat şi sunt multiple oportunităţi, atât în zonele consacrate, precum CBD (Central Business District) şi nordul Bucureştiului, precum şi în zonele dinamice, aflate în continuare în plin proces de dezvoltare, precum vestul oraşului", a declarat Gijs Klomp, Head of Investment Properties, CBRE România.

Din punct de vedere al profilului cumpărătorilor, investitorii israelienii ocupă primul loc prin tranzacţia record de la finalul anului 2019, cu 36% din volumul tranzacţionat, urmaţi de investitorii români (26%) şi de fondurile sud-africane cu 17%.
"România este o destinaţie tot mai interesantă pentru noi investitori şi cel mai probabil 2020 va aduce, similar cu 2019, noi nume pe piaţa locală. Sunt mai multe companii care vor să îşi extindă portofoliul în România, urmărind în special achiziţia de clădiri de birouri şi spaţii industriale. Ne aşteptăm în continuare la o compresie a yieldurilor, atât pentru birouri (7% în prezent), cât şi pentru sectorul industrial (7,75%)", a adăugat Gijs Klomp.

CBRE România şi-a extins în 2019 echipa locală de management prin recrutarea lui Gijs Klomp ca Head of Investment Properties. Gijs are o experienţă de peste 17 ani în domeniul imobiliar şi a fost implicat în tranzacţii de achiziţii cu o valoare cumulată de peste două miliarde de euro în Europa Centrală şi de Est.

CBRE Group, cu sediul central în Los Angeles, este cea mai mare companie de servicii comerciale şi investiţii în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2018. Compania are peste 90.000 de angajaţi (fără a include afiliaţii), răspunde nevoilor dezvoltatorilor imobiliari şi deserveşte proprietari şi chiriaşi prin intermediul celor peste 480 de birouri (excluzând filialele) din întreaga lume.

AGERPRES

Subiecte în articol: piata imobiliara Investitii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri