În magazine și centre comerciale, atmosfera amintește de sezonul promoțiilor de sărbători sau de „Black Friday”. Clienții caută reducerile de vară, dar și să profite de ultimele ore cu TVA redus.
„Am cumpărat produse pe care oricum le doream, articole de igienă, bunuri casnice sau haine. Diferența de preț se va simți clar odată cu creșterea TVA-ului,” spune un cumpărător pentru observatornews.ro.
„Simt că 1 august vine prea repede. Toată lumea este surprinsă. Eu voi analiza mai bine opțiunile în următoarele zile înainte să fac alte achiziții”, afirmă altul.
Ce produse se vând cel mai bine
Pe lângă articolele de consum zilnic, românii preferă să cumpere acum bunuri de valoare mai mare. Vânzările de televizoare, telefoane mobile și electrocasnice mari au crescut semnificativ, atât în magazinele fizice, cât și online.
„Majorarea prețurilor va fi treptată, astfel încât impactul asupra consumatorului final nu va fi resimțit imediat,” explică Dragoș Porumb, director de magazin.
Și sectorul mobilei este în plină efervescență.
„Sunt foarte cerute produsele la reducere și cele din categoria outlet, mai ales mobilier de dormitor, paturi sau comode. Decizia de cumpărare se ia mult mai rapid decât de obicei,” spune Ana Maria Iosif, reprezentant al unui magazin de mobilă.
Pe piața imobiliară, vânzările au crescut cu 15-20% față de luna trecută. „În ultimele zile s-a înregistrat o creștere a numărului de vizionări și antecontracte, întrucât după 1 august TVA redus nu se va mai aplica”, spune Alexandru Costache, manager al unei companii de dezvoltare.
Ce spun experții despre comportamentul consumatorilor
Profesorul de economie Christian Năsulea observă că acest tip de reacție a consumatorilor este specifică anunțurilor privind majorări de taxe cu dată fixă. „Am văzut acest fenomen și la creșterea impozitelor pe dividende sau alte taxe, când oamenii încearcă să profite de ultimele momente cu prețuri mai mici.”
Cu toate acestea, specialiștii recomandă prudență în achiziții. „Este important să cumpărăm doar strict ce ne este necesar și ne permite bugetul,” atrage atenția specialistul.
Pentru îmbunătățirea gestionării bugetului familiei, sunt recomandate achizițiile de produse cu termen de valabilitate mai lung, cum ar fi apă, ulei, făină sau orez. Totuși, economiile generate vor fi modeste. Spre exemplu, cumpărând cinci baxuri de apă se pot economisi în jur de 2 lei.
Perspective pentru luna august 2025
În contextul majorării TVA-ului, retailerii estimează o scădere a vânzărilor începând cu luna august, pe măsură ce consumatorii vor resimți efectul creșterii prețurilor.