Luni dimineață, Regele Charles al III-lea va vizita Westminster Hall, unde Camera Comunelor și Camera Lorzilor se vor reuni pentru a-și exprima condoleanțele. De asemenea, Charles va ține un discurs.
Apoi, Regele și Camilla vor zbura la Edinburgh, unde, în jurul orei 14:25, vor însoți sicriul reginei de la Palatul Holyroodhouse până la Catedrala St. Giles. La ora 15:00, acolo va avea loc o slujbă în memoria reginei.
De la ora 16:00, publicul va putea vedea sicriul depus în catedrală timp de 24 de ore.
Tot luni, Regele se va deplasa la Palatul Holyroodhouse, unde va avea o audiență cu prim-ministrul Scoției, Nicola Sturgeon
Regele și regina consoartă vor merge apoi la Parlamentul scoțian, unde deputații vor prezenta o moțiune de condoleanțe la ora 17:30.
La finalul zilei, Regele Charles al III-lea va participa la un priveghi alături de alți membri ai familiei regale la Catedrala St Giles.
(sursa: Mediafax)