Jurnalul.ro Ştiri Externe Regele Thailandei i-a retras concubinei sale toate titlurile regale şi militare pentru lipsă de loialitate

Regele Thailandei i-a retras concubinei sale toate titlurile regale şi militare pentru lipsă de loialitate

Regele Thailandei, Maha Vajiralongkorn, a ordonat retragerea tuturor titlurilor regale şi militare acordate concubinei sale, prezentată oficial în urmă cu două luni la Palatul Regal din Bangkok, motivând că aceasta nu i-a respectat dorinţele şi nu a dat dovadă de loialitate, se arată, luni, într-un comunicat al palatului regal, relatează dpa.

Regele thailandez, în vârstă de 67 de ani, i-a acordat lui Sineenatra Wongvajirabhakdi titlul de „concubină oficială” în luna august, la doar două luni după căsătoria lui cu Suthida Vajiralongkorn Na Ayudhya.

Sineenatra Wongvajirabhakdi deţine şi rangul de general.

În luna mai, regele a luat-o oficial în căsătorie pe Suthida Vajiralongkorn Na Ayudhya, care i-a fost amantă timp de mulţi ani şi care deţinea funcţia de şef al serviciului de pază al monarhului.

În comunicatul de luni al palatului regal se arată că Sineenatra a depus eforturi pentru a împiedica ca Suthida să fie numită regină şi a avut ambiţia de a deveni chiar ea regină.

Totodată, în comunicat se precizează că Sineenatra s-a folosit de numele regelui fără permisiunea acestuia pentru a emite ordine, ceea ce a provocat confuzie în rândul populaţiei, şi dorea să obţină acelaşi statut ca cel al reginei.

AGERPRES

Subiecte în articol: Regele Thailandei concubina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri