Ageximco SRL, compania controlată de unchiul ministrului Economiei, Claudiu Năsui, a încheiat, prin încredințare directă, chiar în luna ianuarie a acestui an, două contracte cu instituții conduse de doi colegi din cadrul Guvernului Cîțu. Este vorba despre Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime Constanța SA”, aflată în coordonarea Ministerului Transporturilor, dar și despre Unitatea Militară a MApN 01512 Sibiu. Compania face parte, alături de ministrul Năsui, din acționariatul unei firme de brokeraj care apare în declarațiile de avere și de interese ale tânărului USR-ist, ceea ce face ca, pe lângă relația de rudenie pe care o are cu ceilalți acționari, Claudiu Năsui să aibă interese directe economice legate de compania care a încheiat aceste contracte cu statul.
Una dintre companiile deținute și administrate de către familia actualului ministru USR al Economiei, Claudiu Năsui, abonată la contractele cu statul, majoritatea obținute prin încredințare directă, continuă genul acesta de relație chiar și după ce tânărul membru al USR a devenit membru al Guvernului. Iar clienții sunt companii din subordinea unui alt minister condus de colegul de partid al lui Năsui, Cătălin Drulă, șef peste portofoliul Transporturilor. Chiar la mijlocul săptămânii trecute, pe data de 27 ianuarie 2021, Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” Constanța SA a achiziționat, prin cumpărare directă, de la SC Ageximco SRL, radiotelefoane portabile VHM maritime, modelul IC-ME25EURO, pentru care a plătit 27.580,8 lei fără TVA (32.821,2 lei cu TVA inclusă). Nu a fost organizată licitație deschisă, licitație electronică, procedură simplificată, selecție de oferte sau concurs de oferte, ci, pur și simplu, s-a cumpărat direct. Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime Constanța „SA este o entitate înființată prin Hotărâre de Guvern, în 1998, prin reorganizarea fostei Regii Autonome Administrația Portului Constanța, și care se ocupă cu activități de interes public național, îndeplinind funcția de autorititate portuară în porturile maritime ale României, din Constanța, respectiv zona Constanța și zona Midia, portul Mangalia și portul turistic Tomis. Acționarul majoritar al companiei este statul român, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, entitate coordonată politic de către Uniunea Salvați România prin ministrul Cătălin Drulă, cu 80 la sută din acțiuni, și Fondul Proprietatea, cu 20 la sută din acțiuni.
Legătura dublă directă cu ministrul
Compania care a livrat către societatea aflată în subordinea Ministerului Transporturilor aceste radiotelefoane are legătură directă cu ministrul Economiei, Claudiu Năsui, atât pe linie de familie, cât și pe linia investițiilor directe ca antreprenor. Din declarațiile de avere depuse de Claudiu Năsui, încă din 2016, când a devenit, pentru prima dată, deputat din partea Uniunii Salvați România, aflăm că acesta deține un pachet de 20.970 de acțiuni, în valoare de 200.970 de lei, la firma de brokeraj SC Muntenia Global Invest SA, societate înființată în anul 2008, de familia ministrului, prin Radu Gavril Năsui, Georgiana Năsui și Simion Ștefan Năsui. Potrivit Oficiului Național al Registrului Comerțului, SC Muntenia Global Invest SA este controlată, în acest moment, de Simion Ștefan Năsui, cu 28% din acțiuni, de Gavril Radu Năsui, cu 24 la sută din acțiuni, de Claudiu Năsui, cu 9% din acțiuni, de Georgiana Năsui, cu 7% din acțiuni, de SC Frintusco SA, cu 7% din acțiuni și de SC Ageximco SRL, cu 21% din acțiuni. Muntenia Global Invest este o companie de brokeraj care a fost vizată de o investigație a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) legată de spălare de bani. Năsui deţine 9 la sută din acţiunile firmei Muntenia Global Invest care are sediul în aceeași clădire cu Ageximco, în zona Parcului Carol din București.
Rețeaua
Ageximco SRL deține, la rândul ei, acțiuni la SC Frintusco SA, alături de Radu Năsui, Dorel Vasile Năsui, Septimiu Stiuca și Alexandru Paverman, fiind, la rândul ei, controlată, conform unei notificări de la Registrul Comerțului, din anul 2013, de Gavril Radu Năsui, de Simion Ștefan Năsui și de Georgiana Năsui (vărul, unchiul și mătușa actualului ministru). De altfel, în declarațiile de avere ale demnitarului USR mai figurează informația conform căreia deține acțiuni la SC Bio Carpathera SRL, o companie înființată în anul 2014, de Claudiu Năsui și de un alt văr al său, Simion Năsui, care, ulterior, a cesionat acțiunile către unchiul lui Claudiu, Simion Ștefan Năsui. Unchiul lui Claudiu Năsui, Simion Ștefan Năsui, mai controlează și compania SC Radiotel SA, care, la rândul ei, controlează SC Radiotel Brașov SRL, precum și Radiotel Alba SRL. În aceasta din urmă, apare ca asociat și compania Ageximco SRL, alături de IMSAT SA, de Mircea Rurdean, de Lucian Adam Constantin Olaru sau de Teodor Dan Mărculescu.
Generalul Stănculescu, tatăl, unchiul și afacerea „Motorola”
Ageximco SRL, compania fanion a familiei Năsui, care derulează contractele cu statul, se caracteriează pe propria pagină de internet drept platinium reseller și centru de service pentru Motorola Solutions în România și Republica Moldova, unde deține mai multe filiale. De asemenea, societatea în cauză colaborează cu American International Radio Inc., centrul internațional de distribuție a produselor și serviciilor Motorola către o rețea mondială de dealer. Istoria acestei companii începe dinainte de 1989, mai exact din 1986, potrivit presei, când Dorel Năsui, tatăl actualului ministru și fratele lui Ștefan Simion Năsui, a reușit să fugă în SUA, devenind salariat al firmei Motorola. Inc. Chicago și, ulterior, vicepreședinte al firmei de intermediari American International Radio Inc. Chicago. Interesant este faptul că familia lui Dorel Năsui nu a fost anchetată de Securitate, după această fugă, cu toate că rudele sale aveau funcții importante în România. Simon Năsui, fratele lui Dorel Năsui, era economist principal în Centrala Peștelui, iar soția, Georgiana Năsui, la acea vreme, era angajată a unei întreprinderi de comerţ exterior. Imediat după Revoluție, în 1990, Dorel Năsui a revenit în România ca reprezentant al companiei americane Motorola, alături de fratele său, Simion Ștefan Năsui. Cei doi vând, în două tranșe, Ministerului Apărării, condus de către Victor Atanasie Stănculescu, echipamente Motorola la prețuri supraevaluate, producând un prejudiciu de 8.053.147 dolari. Concret, în 1990, Ministerul Apărării a achiziționat 1.000 de stații Motorola și a plătit 6.172.509 dolari, în condițiile în care valoarea de piață a produselor era de 600.000 de dolari. Presa vremii a scris despre modul în care s-a ajuns la o sumă exorbitantă, iar cei implicați au fost dați pe mâna justiției. Printre cei trimiși în judecată s-a aflat și Ștefan Năsui, unchiul ministrului USR, însă, până ca dosarul să fie finalizat, faptele s-au prescris. În prezent, familia Năsui este unul dintre principalii distribuitori de echipamente Motorola, în special în domeniul comunicaţiilor speciale, fiind cunoscut în piaţa IT ca fiind un dezvoltator de soluţii hardware și software, sisteme de localizare a vehiculelor prin satelit etc. Printre principalii clienţi și parteneri ai firmelor lui Dorel Năsui se numără Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Organizaţia Naţiunilor Unite, US Army, Gazprom sau LukOil.
Livrator pentru STS, SRI și SPP
În piața de business, se vorbește despre peste 600 de contracte cu statul derulate de compania familiei Năsui. Dintre acestea, aproape 100 pot fi identificate în arhiva Sistemului Electronic al Achizițiilor Publice, iar una dintre instituțiile cu care SC Ageximco SRL derulează afaceri este Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Începând din 2010, STS a încheiat cu firma familiei Năsui 35 de contracte, majoritatea prin atribuire directă, pentru achiziția a tot felul de produse și servicii. Anterior, Ageximco a derulat cu serviciul special contracte în zona livrării de echipamente Motorola. Însă „Jurnalul” se va referi doar la cele de după 2010, care au vizat, printre altele, livrarea de piese de schimb și întreținerea sistemelor de radiocomunicații, livrarea unui pilon extensibil Palatube, mii de metri de cabluri RF, echipamente de tip „arrestor RF”, împământarea cablurilor, conectori sau 39 de antene de 7.100 – 8.500 GHz sau GPS. Trei astfel de achiziții au fost făcute în 28 iunie 2010, alte opt achiziții au avut loc la data de 16 februarie 2015, după care, în 12 noiembrie 2015 alte opt achiziții, urmate de 6 contracte încheiate în 6 iunie 2016 și încă 13 în 10 noiembrie 2016, precum și un altul, la 18 decembrie 2018, în valoare totală de 790.768,12 lei cu TVA inclusă. După STS, o altă celebră instituție, denumită generic UM 0296 București, în traducere liberă - Serviciul Român de Informații, a contractat, de asemenea, firma familiei Năsui, prin cumpărare directă de produse și servicii în valoare totală de 49.544,32 lei fără TVA. Nu în ultimul rând, și Serviciul de Protecție și Pază a achiziționat de la aceeași companie, în data de 30 decembrie 2016, piese de schimb pentru stații portabile, respectiv piese pentru echipamente radio și radar, în valoare de 17.567.15 lei cu TVA. Tot prin achiziție directă.
Zeci de afaceri cu statul, de la primării la ministere de forță
Firma familiei Năsui a derulat contracte, prin atribuire directă, și cu alte instituții, societăți și companii de stat, ba chiar și cu instituții ale administrației publice locale, în valoare totală de 2.078.062,44 de lei fără TVA. Unul dintre cele mai interesante contracte este cel atribuit de Complexul Energetic Turceni, în anul 2008, în valoare de 522.000 de lei fără TVA, pentru prestarea de servicii de depanare și întreținere a aparatelor de radiotelefonie, precum și cel încheiat, în 2015, cu Complexul Energetic Oltenia, în valoare de 59.110 lei fără TVA, pentru servicii de reparație și întreținere a stațiilor radio. Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” Constanța SA, al cărui acționar majoritar este Ministerul Transporturilor, a cumpărat de la Ageximco SRL, pe 21 ianuarie, radiotelefoane portabile Însă pe lista clienților Ageximco găsim Metrorex, Serviciul Public Județean de Salvamont Maramureș, ROMATSA, Consiliul Județean Prahova, Primăria Municipiului Oradea, Ministerul Apărării Naționale – UM 01512 Sibiu (contract de 13.987,5 lei fără TVA, încheiat la data de 26 ianuarie 2021), Inspectoratul General al Aviației Ministerului de Interne, Poliția Locală a Sectorului 2, Primăria Mioveni, Poliția Locală Pitești, Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, Serviciul de Salvamont Dâmbovița, Societatea Națională Romgaz, Grup, Amenajare Edilitară și Salubritate SA, Direcția Generală de Poliție Locală București, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Poliția Locală Târgoviște, Domeniul Public și Privat SA, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca sau Primăria Vaslui.
Reacția ministrului Claudiu Năsui
Ministrul Claudiu Năsui a intrat în direct la Antena 3 unde a încercat să lămurească situația.
”Ceea ce vă pot spune este că este o ciorbă reîncălzită și nu sunt niște acuzații noi, sunt unele care au apărut în timpul campaniei electorale și le-am clarificat de atunci. Nu este vorba de contracte prin încredințare directă, sau cele care au fost sunt niște sume derizorii prin încredințare directă, toate au fost prin proceduri competitive, la care s-a participat într-un mod extrem de legal. Și pentru oricine are vreun dubiu, poate să facă apel la organele abilitate și să investigheze lucrul acesta.
Și, în plus, în momentul când mi s-a spus de lucrurile acestea în campanie, l-am sunat pe unchiul meu și mi-a explicat că 20% din cifra de afaceri a dânsului este din afaceri cu statul, ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să le investigăm pe acelea, și că nu trebuie să fim foarte atenți la ele, dar când ai o firmă care are 80% afaceri în mediul privat, cred că nu poate să fie atât de problematică”, a declarat ministrul Claudiu Năsui la Antena 3.