Desfășurată între 18 octombrie și 24 noiembrie 1926, deplasarea Reginei Maria în Statele Unite ale Americii a fost păstrată în memoria colectivă drept una dintre cele mai reușite campanii de evidențiere a valorilor culturale românești. Jurnalul acestei britanice dârze, care și-a împletit destinul cu al nostru, stă mărturie: „Maria! Maria! Îmi auzeam numele strigat de mii de voci şi, după obiceiul american, de la geamuri se aruncau lungi ghirlande de hârtie şi tot felul de alte bucăţele de hârtie, de la miile de geamuri ale fantasticelor clădiri, până când tot aerul se umpluse de fâlfâiri albe, ca de milioane de păsări mari şi mici”.
Gură-cască la zgârie-nori
Sau: „Nu mă aşteptam ca New York-ul să îmi facă o primire atât de oficială. Am fost întâmpinată cu toate onorurile militare şi civile posibile, de parcă aş fi fost regina suverană. Toate trupele fuseseră scoase la paradă, cu întreaga poliție călare. Am pornit înainte, într-o maşină deschisă, alături de unul dintre domnii oficiali şi ne-am îndreptat cu toată viteza de-a lungul uluitoarelor străzi ale New York-ului, despre care s-au auzit atâtea, cu acei gigantici, inimaginabili zgârie nori, înălțându-se deasupra noastră”. În completare: „Trebuie să spun că sunt mult mai impozanți decât mi-aş fi imaginat, au o grandoare la care nu m-am aşteptat. Toată circulația a fost oprită, iar populația New York-ului mi-a făcut o primire minunată, o primire din inimă. Puteai simți, vedea, înțelege că era o primire privată, primirea cuiva pe care erau, cu adevărat bucuroşi, să o întâmpine. Mărturisesc că îmi creştea inima de mândrie şi tulburătoare emoție”.
Aur pentru Maria
Surescitată de primirea fastuoasă, într-un oraș cum nu aflai în acea vreme în Europa, Regina Maria mai nota (franc): „Sosirile în America sunt pur și simplu uluitoare, pentru că imediat cazi în mâinile fotografilor care stau în șiruri formidabile, blocând drumul și străfulgerând asupra ta lumini îngrozitoare, care fac un zgomot teribil și te orbesc, astfel că un timp după aceea nu vezi decât culori zigzăgând în fața ochilor, ce șterg orice altceva”. Invitată la primărie, unde i s-a decernat o medalie din aur special pregătită - „The Freedom of the City” -, Regina Maria a fost surprinsă din nou, întreaga festivitate fiind filmată: „Urale, cele două imnuri, și apoi, stând foarte dreaptă și complet nepregătită, i-am răspuns primarului cu voce clară și, sper, suficient de tare. (...) În timp ce vorbeam, o mică mașinărie respingătoare se afla în fața mea, transmițând discursul în toată America”.
Îndemnuri la pace, pregătiri de război
Regina României n-a ratat ocazia de a-și etala extraordinarele abilități diplomatice/politice. Iată, de pildă, chintesența mesajului transmis în „Țara tuturor posibilităților”: „Eu vă aduc salutul întregii Europe, pentru că am convingerea că și Europa, și America trebuie să-și întindă mâinile una spre cealaltă și că acea uriașă forță a iubirii, de care lumea ar trebui să fie plină, va ajunge la voi într-o măsură și prin mine. Dacă voi putea face ceva pentru a determina lumea, în general, să simtă că am intrat într-un timp al păcii, voi simți că vizita mea aici nu va fi fost în zadar”. Era anul 1926, iar lumea se pregătea, în ciuda speranțelor reginei, de un nou măcel mondial.
Declarată „Femeie Războinic” de Red Tomahawk
Regina Maria n-a participat în SUA doar la dineuri somptuoase și baluri caritabile. A rămas de pomină întâlnirea acesteia cu unul dintre liderii populației neaoșe ale Americilor (hăituite, jefuite, marginalizate, aproape anihilate), Red Tomahawk, o căpetenie a triburilor Sioux. Impresiile reginei rămân și astăzi tulburătoare: „După ce mi-a cuvântat în mod misterios, bătrânul războinic și-a scos propria coroană de pene și a așezat-o pe capul meu ca să o păstrez. Pentru mine a fost o onoare colosală care nu se acordă femeilor decât cu ocazii foarte rare, dar am fost declarată de ei drept «Femeie Războinic», titlu care își are ironia sa, căci eu mă aflam într-o misiune de pace”. Sclipitoare minte!
Pe mâini, pe genunchi
„Coroana de pene - mai consemna Maria - a fost așezată cu toată seriozitatea pe capul meu: a trebuit să mă las jos pe o piele de bizon și am fost ridicată de toți indienii și purtată solemn la cortul lor și poftită înăuntru. Deoarece intrarea era foarte joasă și penele mele uriașe, a trebuit aproape să mă târăsc înăuntru, în mâini și în genunchi. Aici, conform unui vechi obicei, ar fi trebuit să ne crestăm cu cuțite și să ne amestecăm sângele, dar lucru acesta a fost făcut într-un mod mult mai civilizat și într-o manieră umană: am fost doar înțepați cu un ac, iar sângele nostru a fost amestecat de ofițerul ce servea drept intermediar. Mi-au fost oferite daruri și am întors amabilitatea, oferindu-le broderii românești. Cu cântece și dansuri am fost condusă înapoi în tren. Scena a satisfăcut din plin și am fost nu numai interesați, ci și amuzați”.
Winyan Kipanpi Win, Femeia pe care o chemi
Dar să facem loc și discursului lui Red Tomahawk: „Onorată femeie căpetenie, vreau să-ți spun acum câteva cuvinte. Vezi aici pe acest soldat (n.r. - maiorul american A.B. Welch). El este, prin adopție, unul dintre ai noștri, îl numim frate. El m-a informat că ești cârmuitoarea unei națiuni și o femeie războinic. Am trimis peste Ocean mulți dintre tinerii mei ca să lupte cu dușmanul. Oamenii tăi au fost prieteni cu oamenii mei și au luptat în aceleași bătălii. Mi se spune că ai fost în acel război și ai făcut atunci sacrificii. Mi se mai spune că mulți dintre tinerii tăi au fost îngropați departe de țară”.
Camarad de arme și soră
Și recunoașterea: „Noi am discutat despre aceste lucruri și vrem să te onorăm. O femeie nu poartă coroană de pene de vultur decât dacă a săvârșit fapte extraordinare de eroism. Contribuția pe care ai adus-o în acel mare război ne-a făcut pe noi, pe cei din prerii, să te îndrăgim. Simțim în tine un camarad de arme. De aceea îți ofer acest înalt semn de bravură și îți dau numele de Winyan Kipanpi Win (Femeia pe care o chemi) și ești de-acum sora mea”.
Săgeți pentru președinte
Jurnalul Reginei Maria a păstrat și un portret al președintelui american Calvin Coolidge, tușat fin, ironic, savuros (după vizita la Washington): „Ceremonia americană este ciudată, iar președintele american se comporta mai regal decât ar face-o oricare rege. De exemplu, el nu-și întâmpină musafirii, ci apare numai după ce ei au sosit și se retrage cel dintâi, lăsându-i în seama casei sale militare. De fapt, noi nu am considera acesta un mod politicos de a primit oaspeții, dar acesta este ceremonialul lor și au aderat la el cu strictețe”.
„Un «văr» îndepărtat al zâmbetului”
Și „bomboanele” (deloc dulci): „Președintele este un omuleț subțire, uscățiv, cu o față ca de ceară, cunoscut pentru muțenia lui. Ea (n.r. - doamna Grace Coolidge) este oacheșă, vioaie și foarte amabilă. El vorbește cu propoziții scurte ca și când cuvintele ar fi dureroase pentru el. Gura este o crestătură pe care o ține strâns închisă, nasul lung și subțire, părul un fel de roșu auriu. Este ființa cea mai seacă, cea mai tăcută și mai neemotivă care a fost creată vreodată, dar cu toate acestea are un fel de licărire în ochii mici pătrunzători și uneori, în colțul gurii, cu aspect neînduplecat, ceva ce ar semăna cu un «văr» îndepărtat al zâmbetului. Ea suplinește tăcerea lui de piatră prin deosebita-i vivacitate. Totuși, în ciuda tuturor acestora, președintele mi-a fost oricum simpatic”.
85 de ani se vor împlini pe 18 iulie 2023 de la moartea Reginei Maria
„Toată circulația a fost oprită, iar populația New York-ului mi-a făcut o primire minunată, o primire din inimă”, Regina Maria
„Coroana de pene a fost așezată cu toată seriozitatea pe capul meu: a trebuit să mă las jos pe o piele de bizon și am fost ridicată de toți indienii și purtată solemn la cortul lor”, Regina Maria
„Ar fi trebuit să ne crestăm cu cuțite și să ne amestecăm sângele, dar lucru acesta a fost făcut într-un mod mult mai civilizat: am fost doar înțepați cu un ac, iar sângele nostru a fost amestecat”, Regina Maria
„Este ființa cea mai seacă, cea mai tăcută și mai neemotivă care a fost creată vreodată”, Regina Maria, despre președintele Americii, Calvin Coolidge