Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, în frunte cozii la sărăcie

Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, în frunte cozii la sărăcie

de Adrian Stoica    |   

Cu un Produs Intern Brut de 55,15 miliarde de lei în 2016, Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia este unul din polii sărăciei din România.  Alcătuită din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, în cadrul acesteia se înregistrează mari discrepanţe. Cu o economie slab dezvoltată, susţinută doar de câteva companii mari, şi „beneficiind” de o infrastructură utilitară şi de transport deficitară, regiunea pare fixată, pe termen lung, în subsolul clasamentului privind  competitivitate economică.

 

Un sfert din PIB-ul Regiunii de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia, circa 19 miliarde de lei, este realizat de judeţul Dolj, în timp ce Mehedinţi, cel mai sărac judeţ, a înregistrat anul trecut un PIB de numai 5,19 miliarde de lei.  Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză, la nivelul celor cinci judeţe care formează regiunea de dezvoltare, anul trecut erau înregistraţi oficial un număr de 374.500 de salariaţi, din care cei mai mulţi, 120.800, erau în judeţul Dolj. Câştigul salarial mediu net a fost anul trecut la nivelul regiunii de 1.768 lei/salariat, acesta fiind unul dintre cele mai mici la nivel naţional, o valoare mai mică înregistrându-se doar în regiunile de dezvoltare Sud-Est (1.762 lei/salariat) şi Nord-Est (1.746 lei/salariat). Dovadă a slabei dezvoltări economice este şi numărul foarte mare de şomerii. Cu cei 70.000 de şomeri înregistraţi anul trecut, ratde şomajului a fost de 8,1%, cel mai ridicat între cele opt regiuni de dezvoltare ale României.

 

 

Nr. de angajaţi (mii persoane)

 

                                                2015         2016 2017 2020

 

Regiunea Sud-Vest Oltenia 364,3         374,5         392,5         448,8

 

Dolj                                       11,8  120,8         126,2         144,1

Gorj                                      69,1   71,3  74,3  83,4

Mehedinţi                            41,6   43     45,4  52,7

Olt    62,4  64,3  68,5  80,9

Vâlcea       73,1  75,1  78     87,8

 

Produsul Intern Brut (mld. lei )

 

              Dolj       Gorj  Mehedinţi Olt    Vâlcea

2015 18,16         10,82         4,9    9,2    9,21

2016 18,99         11,3  5,1    11,3  9,8    9,83

2017 20,48         12,17         5,6    10,5  10,58

2020 25,62         15,28         7       12,9  13,22                                    

 

Gorjenii, fruntaşi la  PIB/locuitor

 

Regiunea a înregistrat anul trecut un indice de productivitate (PIB/locuitor) de 6.186 de euro, ea devansând doar Regiunea Nord-Est care a înregistrat un indice de numai 5.191 euro/locuitor. Dintre judeţele regiunii, cel mai bine au stat la acest capitol gorjenii, cu 7.732  euro/locuitor, iar cel mai mic  PIB/locuitor l-au avut mehedinţenii - 4.600 euro/locuitor. În judeţul Gorj s-a înregistrat cel mai mare salariu mediu net lunar - 1.914 lei/lunar, în timp ce cel mai mic s-a înregistrat în judeţul Vâlcea - 1.584 lei/locuitor.

 

 

Gorj

Industria judeţului Gorj  este dominată de industria energetică, de sectorul transporturi şi construcţii. În 2016 în acest judeţ erau înregistrate 22.767 (1,22% din totalul agenţilor economici din România).

 

Top 3 firme după cifra de afaceri (mld. lei) 2015/2016:

  1. Societatea Complexul Energetic Oltenia SA – 2,69/2,28;
  2. Luzan Logistic SRL – 0,48/0,62;
  3. Artego SA – 0,15/0,14;

 

Top 3 firme după numărul de angajați 2015/2016:

  1. Societatea Complexul Energetic Oltenia SA – 16.349/14.908;
  2. Artego SA – 1.071/964;
  3. Societatea "Uzina Mecanică Sadu" SA – 892/882;

 

Olt

 

Industria judeţului Olt este dominată de industria componentelor auto, industria prelucrătoare şi sectorul construcţii. În 2016 în acest judeţ erau înregistrate 26.293 (1,01% din totalul agenţilor economici din României).

 

Top 3 firme după cifra de afaceri (mld. lei) 2015/2016:

 

  1. Alro SA – 2,31/2,13;
  2. Prysmian Cabluri şi Sisteme SA – 1,69/1,68;
  3. TMK-Artrom SA – 0,9/0,76;

 

Top 3 firme după numărul de angajați 2015/2016:

  1. Pirelli Tyres România SRL – 2.507/2.571;
  2. Alro SA- 2.397/2.449;
  3. TMK-Artrom SA – 0/1.304;

 

 

Dolj

Industria judeţului Dolj este dominată de industria auto şi industria prelucrătoare. În 2016 în acest judeţ erau înregistraţi 55.453 de agenţi economici (2,98% din totalul agenţilor economici din România).

 

Top 3 firme după cifra de afaceri (mld. lei) 2015/2016:

 

  1. CEZ Vânzare SA – 1,41/1,42;
  2. Cerealcom Dolj SRL- 0,76/0,88;
  3. Distribuţie Energie Oltenia SA – 0,87/0,78;

 

Top 3 firme după numărul de angajați 2015/2016:

 

  1. Civitas P.S.G. SRL – 2.582/ 3.152;
  2. Comdata service SRL – 1.953/2.777;
  3. Pro Solution Agency SRL – 1.162/1.382;

 

Mehedinți

 

După dispariţia Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, industria din Mehedinţi este dominată acum de  industria navală, prelucrătoare. În 2016 în acest judeţ erau înregistrate 19.389 agenţi economici (1,04% din totalul agenţilor economici din România).

 

Top 3 firme după cifra de afaceri (mld. lei) 2015/2016:

  1. COM Prodaliment Distributie SRL – 0,14/0,18;
  2. Şantierul Naval Orşova – 0,37/0,75;
  3. Combinatul de Celuloză şi Hârtie SA  - 0,26/0,73;

 

Top 3 firme după numărul de angajați 2015/2016:

 

  1. Vigilent Securitz SRL – 521/684;
  2. Severnav SA – 382/440;
  3. Secom SA – 332/338;

 

Vâlcea

 

Industria judeţului Vâlcea este dominată de industria componentelor auto, industria prelucrătoare şi sectorul construcţii. În 2016 în acest judeţ erau înregistrate 26.574 agenţi economici  (1,43% din totalul agenţilor economici din România ).

 

Top 3 firme după cifra de afaceri (mld. lei) 2015/2016:

 

1.Oltchim SA – 0,74-0,75;

2.Ciech Spolska Akczjna, sucursala Rm. Vâlcea – 0,43/0,40;

3.CET Govora SA – 040/0,38;

 

Top 3 firme după numărul de angajați 2015/2016:

1.Vel Pitar SA – 2.411/2.440;

2.CET Govora SA- 2.124/1.976;

3Oltchim SA – 2.178/1.943;

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri