Jurnalul.ro
›
Timp liber
›
Fashion
›
Reguli de bune maniere valabile atunci când mergi la un spectacol
Reguli de bune maniere valabile atunci când mergi la un spectacol
Iată câteva reguli de bune maniere valabile atunci când mergi la un spectacol. Cel ce se îndreaptă spre locul său trece cu fața la cei ridicați, nu cu spatele. Bărbatul lasă doamnei locul de unde se vede mai bine scena, chiar dacă acest loc este la stânga sa. Una dintre cele mai mari grosolănii este să părăsim sala înainte de sfârșitul spectacolului, sub pretextul de a câștiga câteva clipe în plus la garderobă. La teatru, se aplaudă la sfârșitul fiecărui act. Într-o sală de concert, se aplaudă la intrarea dirijorului sau a solistului. Nu se aplaudă la sfârșitul unei mișcări simfonice. Simfonia are de obicei patru părți și se aplaudă doar la final. Dacă avem un ciclu de lieduri, aplaudăm la sfârșitul ultimului dintre ele.
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri
Un adolescent plecat cu familia în vacanță în Dubai a cunoscut o fată. Idila îl costă un an de închisoare Antena 3 Generalul Nicolae Militaru, artizanul diversiunilor cu „teroriști” care au dus la moartea multor soldați la Revoluție. De ce i-a oferit Ion Iliescu conducerea Armatei Libertatea.ro Lux și opulență! Cum arată casa Andreei Tonciu. Vedeta a investit zeci de mii de euro | FOTO Spynews.ro „Trandafirul deșertului” vrea să divorțeze de dictatorul sirian refugiat la Moscova. Asma al Assad vrea să se mute la Londra Antena 3 Un copil de 9 ani este una din victimele atacului din târgul de Crăciun de la Magdeburg. Cine a fost André Gleissner Antena 3 Niște români din Italia au tăiat porcul de Crăciun, dar n-au știut că n-au voie. Acum riscă amendă de 30.000 de euro sau închisoare Antena 3 Cum arată bradul de Crăciun împodobit de Dani, de Gabriela și de Tiago Oțil. Imagini din sufrageria decorată a familiei Antena 1 El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale Stirilekanald.ro
Ultima oră» Vezi toate știrile