Prezenţa lanţului montan carpatic, cu pajiştile sale, vastele întinderi de dealuri şi câmpii (bărăgane) înierbate, străbătut de văi, lunci si bălţi, cu vegetaţie ierboasă sau lemnoasă, a permis şi amplificat de-a lungul mileniilor un adevărat sistem transhumant de întreţinere a ovinelor în ţara noastră.
Acest sistem tradiţional de creşterea oilor a avut o maximă dezvoltare până în anul 1829 (Pacea de la Adrianopol), după care, prin desţelenirea păşunilor şi extinderea culturilor cerealiere, transhumanţa cu ovinele s-a redus destul de mult.
Alte stavile şi mai mari în calea practicării transhumanţei au fost puse după reformele agrare din 1864, 1921 şi 1946, urmată de un uşor reviriment după colectivizarea forţată a agriculturii, când simţul proprietăţii asupra terenurilor a fost mult diminuat, permiţând în mod tacit întreţinerea mai "liberă" a turmelor de oi pe toate categoriile de terenuri agricole şi în păduri din zonele de câmpie şi dealuri, până în cele montane.
În prezent, această practică este puternic restricţionată după aplicarea legii fondului funciar, iar turmele de oi nu mai pot circula sau hrăni la întâmplare pe proprietăţile private sau colective. Se pune însă foarte serios problema unor reglementări privind transhumanţa ovinelor în noile condiţii socio-economice din ţara noastră care se găseşte în plin proces de integrare europeană.
Condiţii minime de îndeplinit pentru creşterea ovinelor în sistem transhumant:
1. Durata maximă a perioadei de păşunat pentru condiţiile ţării noastre este de 200-210 zile în condiţii de irigare la câmpie sau în condiţii de neirigare, prin păşunat transhumant de la câmpie-deal-munte şi retur, cu întreţinerea oilor pe timp de iarnă în saivan. Depăşirea duratei de 200-210 zile de păşunat în condiţiile actuale are repercusiuni extrem de nefavorabile asupra productivităţii, calităţii şi biodiversităţii covorului ierbos, cu declanşarea şi accelerarea unor procese erozionale ale solului, colmatarea râurilor, lacurilor de acumulare pentru hidrocentrale, inundaţii catastrofale, alunecări de terenuri şi aridizarea până la deşertificare a unor teritorii din ţara noastră.
2. Încărcarea păşunilor cu un număr adecvat de animale, în funcţie de producţia şi calitatea covorului ierbos, în special pe terenurile în pantă expuse eroziunii...............................