Jurnalul.ro Ştiri Politică Relația președinte – Consiliul Concurenței, tranșată de CCR în luna iunie

Relația președinte – Consiliul Concurenței, tranșată de CCR în luna iunie

de Ion Alexandru    |   

Curtea Constituţională a României va analiza, pe data de 3 iunie, sesizarea grupurilor parlamentare ale USR şi PNL asupra modificărilor aduse Legii concurenţei şi modului de alegere a conducerii Consiliului Concurenţei. La 8 aprilie, Senatul a adoptat, în calitate de for decizional, într-o şedinţă online, o lege prin care președintele României este eliminat din procedura de numire a conducerii Consiliului Concurenței. Membrii conducerii Consiliului Concurenței vor fi votați de plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, la propunerile comisiilor juridice, potrivit legii care a trecut de Senat. Inițiatorul modificării este liderul senatorilor juriști, Șerban Nicolae (PSD). Potrivit actului normativ, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Camera Deputaților și Senatul vor demara procedurile pentru numirea membrilor Consiliului Concurenței. Proiectul a fost adoptat cu 80 de voturi pentru, 48 împotrivă şi două abţineri.

Reprezentanții USR spuneau, la acel moment, că „legea, în forma propusă de PSD, elimină preşedintele României şi Colegiul Consultativ din procedura de numire a plenului Consiliului Concurenţei. Colegiul Consultativ al Consiliului Concurenţei era format, până acum, din reprezentanţi ai mediului universitar, mediului de afaceri şi din reprezentanţi ai asociaţiilor care promovează drepturile şi interesele consumatorilor, răspunzând cerinţelor de imparţialitate şi claritate necesare pentru conducerea unei astfel de autorităţi administrative autonome”.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri