Jurnalul.ro Ştiri Justitie Relaxarea se impune și la Codul Penal

Relaxarea se impune și la Codul Penal

de Dan Constantin    |   

“Liberarea” din 15 mai aduce nu doar speranțe pentru lărgirea ariei de mișcare a persoanelor, ci și probleme juridice noi legate de cadrul juridic însoțitor al stării de urgență. Legiuitorul a stabilit ca necesară adoptarea unor măsuri excepționale pentru frânarea epidemiei, modificând art. 352 Cod Penal privind infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor. De asemenea, pe perioada stării de urgență se aplică sancțiuni contravenționale, al căror număr a depășit 300.000, ministrul de Interne raportând că valoarea acestor amenzi a ajuns până acum la 120 milioane de euro! OUG 28/2020 pentru instituirea stării urgență a fost atacată în integralitate la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului. Specialiști în Drept remarcă faptul că modificările la art. 352 Cod Penal au venit în momentul în care statul și-a asumat aproape integral răspunderea limitării răspândirii COVID-19. Avocații Veronica Dobozi și Mihai Trandafir adaugă observația că relaxarea aduce și deplasarea răspunderii de la stat către fiecare individ. În acest context, cercetarea penală a celor care au infectat alte persoane impune cu și mai multă tărie ca textul art. 352 CP să fie îmbunătățit, având numeroase neclarități accentuate odată cu ridicarea restricțiilor de circulație. De pildă, purtarea măștilor va deveni obligatorie, iar în transportul în comun se va păstra distanță între pasageri. Nepurtarea măștii va putea constitui temei pentru a atrage incidența alin. 2 al art. 352 CP? Îmbulzeala din care se pot transmite infecții pe cine va desemna ca responsabil de zădărnicirea combaterii bolilor? Autorii citați din juridice.ro susțin că toate variantele agravante ale articolului respectiv sunt, la acest moment, inaplicabile, ori aplicarea ar genera rezultate nesigure. Logica juridică nu poate funcționa în termeni probabilistici, interpretările eronate sau abuzive fiind deja recunoscute oficial de ministrul de Interne. Cine va corija aplicarea lor în instanțe? O problemă juridică din aceeași speță au ridicat-o patronatele franceze, care, în perspectiva reluării activității, cer o protecție legislativă pentru angajatori. Care este răspunderea companiei dacă un lucrător nu poartă masca sau se sustrage controlului sanitar prin termografiere și se produce o răspândire a virusului? La noi au fost deschise dosare penale pentru directori de spitale în baza art. 352 CP. Urmează și manageri de companii unde se reia activitatea și se pot înregistra infectări ale personalului? Dar în hotelurile redeschise, cine răspunde penal pentru o posibilă zădărnicire a combaterii bolilor? 

Ministrul Predoiu Cătălin a dat aviz prin OUG la modificări negândite ale Codului Penal

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri