Bicarbonatul de sodiu
Bicarbonatul de sodiu are numeroase beneficii pentru sănătate dar și întrebuințări în gospodărie. Astfel că este util și la tratarea înțepăturilor de insecte, a inflamațiilor sau mâncărimilor.
Mai ales dacă înțepăturile de insecte nu provoacă probleme grave, bicarbonatul de sodiu ar putea fi un tratament natural și eficient.
Cei care suferă de mâncărimi după înțepături de insecte pot să amestece părţi egale de bicarbonat de sodiu şi apă. Pasta obţinută se aplică pe zona respectivă şi se lasă să acţioneze 5-10 minute. Procedura ar trebui repetat de 3-4 ori zilnic, până la dispariția problemelor
Totodată, bicarbonatul de sodiu neutralizează efectele veninului şi scade intensitatea durerii.
Gheața
O altă soluţie naturistă folosită împotriva durerilor sau mâncărimilor cauzate de înţepăturile unor insecte este gheaţa. Aceasta se va aplica pe locul înţepăturii imediat după muşcătură. Gheţa va trebui mai întâi înfăşurată într-un tifon, nu se aplică direct pe piele.
Un alt remediu natural împotriva inflamației este turmericul, astfel că și acesta poate fi folosit împotriva înțepăturilor de insecte.
Turmeric
Turmericul previne umflarea şi înroşirea pielii şi combate durerea.
Remediul naturist se prepară amestecându-se o lingură de turmeric cu ulei de măsline. Cu pasta rezultată se va masa locul cu pricina. Se va lăsa să acţioneze timp de o oră, după care zona trebuie spălată. Este recomandat ca operaţia să se facă de câteva ori pe zi.
Sare
Sarea este iarăşi un ingredient ce joacă un rol important în remediile naturiste. Aceasta este folosită din vechime împotriva veninului. Soluţia salină dezinfectează şi este mai eficientă în această situaţie decât apa şi săpunul.
Se diluează jumătate de linguriţă de sare într-un pahar cu apă fiartă. După răcire, se îmbibă o compresă sterilă în acest amestec. Compresa se va pune peste locul dureros şi se va menţine acolo 20-30 de minute. O altă soluţie este tamponarea uşoară a locului din când în când, până când se scapă de mâncărimi, potrivit ziarulring.ro.