Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Reorganizare în turism: vacanțe în țară sau cât mai aproape de casă

Reorganizare în turism: vacanțe în țară sau cât mai aproape de casă

de Diana Scarlat    |   

Unele agenții de turism au înțeles, încă din primele luni de pandemie, că trebuie să facă noi tipuri de oferte pentru vacanțe.

S-au lansat noi circuite turistice, cu excursii și activități care să atragă diverse categorii de public țintă. Câștigătoare au fost, în ultimii doi ani și jumătate, pachetele turistice din România și țările învecinate, unde nu există riscul anulării zborurilor. Companiile aeriene au din ce în ce mai multe probleme, iar un zbor anulat strică orice vacanță. Dacă prețurile biletelor de avion vor crește în continuare, iar riscul de a rămâne turiștii blocați pe aeroport va fi din ce în ce mai mare, opțiunea cea mai convenabilă va fi o vacanță cu circuit turistic inclus și excursii opționale. Astfel de pachete au fost deja lansate, încă din 2020, iar până acum s-au creat foarte multe oferte.

Turismul pe litoralul românesc și pe cel bulgăresc va avea de câștigat, dacă avioanele vor fi mai scumpe și vor zbura mai puțin. Cum românii s-au obișnuit cu mai multe vacanțe pe an, așa cum a arătat trendul ultimilor doi ani, agențiile trebuie doar să fie cât mai creative. Și zona montană din România poate absorbi un număr mare de români doritori de vacanțe și excursii, iar ofertele cât mai diversificate sunt cele mai atractive. Delta Dunării și Dobrogea de Nord, unde nu s-a putut face niciodată turism de masă, vor putea păstra cel puțin constant numărul de vizitatori, tocmai pentru că se pot face excursii și descoperiri culinare și culturale. 

Românii sunt printre cei mai mari consumatori de turism din Europa. Chiar și în anii de pandemie, s-au bazat pe români cele mai căutate destinații, de la vecinii din Bulgaria până la Grecia, Egipt și Turcia. Industria ospitalității din România a reușit să reziste, în această perioadă, bazându-se aproape exclusiv pe români. Incoming-ul (aducerea turiștilor străini în țară) a scăzut spre zero, din martie 2020, iar promovarea României în străinătate a devenit irelevantă. Cu toate acestea, au fost suficient de mulți români care au călătorit în țară. 

Într-o nouă criză economică, în care și zborurile cu avionul vor fi mai puține, mai scumpe și nesigure, din cauza posibilității de anulare, în orice moment, ofertele cele mai bune vor fi pentru destinațiile turistice din România și din zonele în care se poate ajunge cu autocarul sau cu mașina personală. Deși s-au scumpit carburanții și se anunță noi creșteri de prețuri, cel puțin se poate ajunge la destinație.

 

Circuite speciale în Rezervația Biosferei

 

Dacă litoralul este deja în extrasezon, Delta Dunării încă își așteaptă pescarii și amatorii de excursii, de birdwatching sau de aventură, gurmanzii și iubitorii de evenimente culturale. 

În cele mai multe locuri se poate ajunge doar cu barca, iar localitățile turistice își primesc vizitatorii cu cele mai bune preparate tradiționale din pește, cu muzică și dansuri care pot transforma o simplă excursie într-o experiență culturală specială. 

Delta este, pentru cunoscători şi pentru cei care vor să descopere tainele naturii, în toată splendoarea sălbăticiei ei, un loc aparte. Crişan, Letea, Sulina, Jurilovca și ieșirea spre Gura Portiței sau o excursie în zona continentală, la gospodăria tradițională de la Vișina sau la cetățile Enisala și Argamum, fac vacanța în țară o aventură în natură, dar și una a descoperirilor. Alte excursii pe apă se pot face la Mila 23, Mahmudia, Sfântu Gheorghe sau Caraorman, unde sunt cele mai bune mâncăruri tradiționale. 

Pădurea Caraorman e fascinantă pentru iubitorii de natură, dar spune și poveștile neștiute ale acestor locuri, din ultimele sute de ani. Comunitățile de ruși lipoveni și ucraineni de aici trăiesc în pace de mult timp, departe de toate conflictele din exterior. Tradiţiile grupurilor etnice din Delta Dunării dau o culoare aparte rezervaţiei biosferei.

Pentru a proteja liniştea rezervației, există reguli şi legi speciale care trebuie să fie respectate, pentru că Delta Dunării este o destinaţie turistică, dar şi cea mai importantă rezervaţie a biosferei din România, ceea ce o face specială, din punctul de vedere al vizitării. Aici nu se poate construi oricum şi oriunde, iar pentru a pătrunde în ariile protejate este nevoie de plata unei taxe. Este foarte important ca turiştii să înţeleagă foarte bine de ce trebuie să respecte regulile şi de ce le sunt impuse anumite restricţii. 

 

Idei de vacanță, pe urmele monumentelor

 

Printre cele mai frumoase circuite turistice de toamnă este și cel al bisericilor fortificate și al castelelor din Transilvania sau cel al mănăstirilor monument istoric din nordul Moldovei. Sunt monumente unice în Țara Hațegului, care pot fi vizitate într-un circuit care să includă și Sarmizegetusa Regia – cetatea regilor Daciei, unde s-au făcut recent descoperiri arheologice foarte importante. Luna trecută au fost scoase la iveală rămășițele a două construcții antice: un zid de susținere a Terasei a IX-a, care ar fi avut dimensiuni de câțiva metri în vremea regelui Decebal, și fundația unui edificiu necunoscut care poate fi pus în legătură cu marele templu de andezit de pe Terasa a X-a. Turiștii care ajung acolo vor putea folosi o nouă aplicație care îi îndrumă spre descoperiri: 9 obiective unice în lume și provocări, pe un traseu bine delimitat. Proiectul încă este în lucru. Vor mai fi 20 de obiecte de patrimoniu digitizate prin scanare 3D, o restaurare digitală a unei porți a fortificației, un model 3D cu o porțiune de zid și un model de tip vedere explodată, o galerie cu fotografii document istoric și secvențe video cu prezentări ale scanării 3D de tip LiDAR a fortificației. Toate vor fi însoțite de descrieri captivante care vă vor spune povestea locului.

 

O situație care va mai dura

 

Din martie 2020, când a fost lockdown, s-a pus problema unor schimbări majore în privința turismului. Era clar că avioanele nu vor mai zbura la aceleași costuri, iar numărul lor se va împuțina, în următorii ani. Companiile aeriene au fost cele mai afectate de restricții, iar criza economică începe în detrimentul lor, dar și al excursiilor ieftine, cu avion inclus. Deja încep să se vadă consecințele pe termen mediu și lung ale restricțiilor din pandemie, care au duc la anulări ale călătoriilor, iar pagubele suferite de companiile aeriene au avut ca rezultat anulări ale unor zboruri. 

Criza actuală complică situația, iar biletele de avion s-ar putea scumpi mult, în următoarea perioadă. O altă problemă este cea a anulării unor zboruri, situație care tinde să se generalizeze, indiferent de destinație sau de compania aeriană.    

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a anunțat, după sistarea zborurilor Blue Air, că turoperatorii care organizează chartere cu avioane ale acestei companii vor găsi soluții rapide pentru repatrierea tuturor turiștilor aflați în acest moment în destinații, în funcție de soluțiile alternative de transport disponibile. Sunt destinații importante, precum Tenerife, Madeira, Creta-Heraklion, Zakynthos, Rhodos sau Malaga, unde opțiunile de transport sunt puține, scumpe și greu accesibile din cauza orarelor de zbor și a escalelor. Pentru aceste destinații, și-a oferit sprijinul Guvernul României.

Chiar dacă situația creată de Blue Air se poate rezolva, astfel de probleme ar putea să apară, de acum înainte, din ce în ce mai des. Vacanțele cele mai sigure vor fi, astfel, cele care nu depind de companiile aeriene.


 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri