Jurnalul.ro Ştiri Externe Peste 6.000 de replici în Turcia şi Siria după seismul din 6 februarie

Peste 6.000 de replici în Turcia şi Siria după seismul din 6 februarie

de Redacția Jurnalul    |   

Devastatorul cutremur de pământ care s-a produs pe 6 februarie în apropiere de graniţa dintre Turcia şi Siria a fost urmat de peste 6.000 de replici, a anunţat duminică Agenţia turcă pentru gestionarea dezastrelor naturale (AFAD), citată de DPA.

Potrivit AFAD, au fost înregistrate replici seismice "la fiecare trei sau patru minute" după cutremurul iniţial, iar aproximativ 40 dintre ele au avut magnitudini de peste 5, a declarat Orhan Tatar, directorul acestei agenţi, în faţa jurnaliştilor de la Ankara.

Specialiştii în seismologie se aşteaptă ca astfel de replici să se producă şi în perioada următoare, afectându-i pe "localnicii deja traumatizaţi", a mai spus oficialul turc.

El i-a îndemnat pe rezidenţii din zonele afectate să nu se apropie de clădirile avariate şi a adăugat că autorităţile de resort încă analizează distrugerile produse la nivelul infrastructurilor strategice, inclusiv baraje de acumulare şi tuneluri.

Devastatorul seism de la începutul lunii februarie a ucis zeci de mii de oameni, a distrus sau a avariat aproximativ 150.000 de clădiri şi a lăsat alte zeci de mii de persoane fără locuinţe în sud-estul Turciei.

Potrivit agenţiei de presă Reuters, bilanţul acestor seisme a depăşit 46.000 de morţi. Oficialii din cele două ţări se aşteaptă ca bilanţul victimelor să crească în zilele următoare, întrucât numeroase persoane sunt în continuare dispărute.

Subiecte în articol: turcia siria
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri