Jurnalul.ro Ştiri Externe Reprezentanţi ai FBI şi Apple au fost audiaţi în Congres în disputa privind deblocarea unui iPhone

Reprezentanţi ai FBI şi Apple au fost audiaţi în Congres în disputa privind deblocarea unui iPhone

Directorul FBI, James Comey, a cerut marţi, într-o comisie a Congresului SUA, ca Apple să îndepărteze ”câinele de pază” care împiedică accesul investigatorilor la datele iPhone-ului folosit de unul dintre autorii masacrului comis în decembrie în San Bernardino, relatează Bloomberg si preluat  de news.ro.

Comey a spus că o decizie finală care să oblige Apple să ajute FBI în accesarea datelor telefonului trăgătorului Rizwan Farook ar putea stabili un precedent pentru alte cazuri în care agenţia solicită colaborarea companiilor din sectorul tehnologiei.

Remarcile reprezintă o uşoară schimbare a poziţiei lui Comey, care a spus săptămâna trecută că este improbabil ca ordonarea companiei Apple să deblocheze telefonul să sgtabilească un precedent pentru alte cazuri.

Pe 16 februarie, un tribunal din California a cerut Apple să scrie un soft special pentru deblocarea iPhone-ului 5 utilizat de Farook, ordin pe care compania îl contestă.

Parlamentarii sceptici l-au întrebat pe şeful FBI despre eforturile de deblocare a telefoanelor criptate, în timp ce avocatul Apple a apărat refuzul companiei de a ajuta agenţia.

Audierea a avut loc la o zi după ce Apple a obţinut o victorie în New York, unde un magistrat a respins cererea autorităţilor guvernamentale de a obliga compania să ajute la deblocarea altui iPhone, care a aparţinut unui traficant de droguri.

”Îndeplinirea cererii guvernului ar crea un risc pentru toată lumea care deţine un iPhone, ca datele lor să fie compromise”, a susţinut în Congres avocatul Apple, Bruce Sewell.

Reprezentantul democrat de Michigan John Conyers a criticat FBI pentru că a recurs la justiţie, în loc să apeleze la Congres.

La începutul lunii decembrie, 14 oameni au fost ucişi şi 22 răniţi într-un atac terorist efectuat de soţii Syed Rizwan Farook şi Tashfeen Malik, în timpul unui eveniment organizat de serviciul de sănătate publică din San Bernardino, la care participau circa 80 de angajaţi.

Cei doi au fugit după atac cu un SUV, dar au fost urmăriţi de poliţie şi ucişi.

Farook era cetăţean american de origine pakistaneză şi lucra la departamentul de sănătate publică. Malik era născută în Pakistan şi avea statut de rezident permanent în SUA.

Subiecte în articol: James Comey Apple telefoane Rizwan Farook
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri