Jurnalul.ro Ştiri Locale Restricții de circulație în Sectorul 4 al Capitalei

Restricții de circulație în Sectorul 4 al Capitalei

Restricții de circulație sunt anunțate în Sectorul 4 al Capitalei. Grinzi metalice de peste 200 de tone ajung pe șantierul Pasajului "Europa Unită".

Traficul auto în zona Metalurgiei din Sectorul 4 al Municipiului București va fi restricționat în acest weekend.

Începând de sâmbătă seară și până luni dimineață, cei care vor tranzita zona Metalurgiei, Turnu Măgurele, Luică sau Alexandru Obregia trebuie să circule cu maximă atenție și să respecte cu strictețe semnele de circulație, dar și indicațiile polițiștilor aflați în intersecție, anunță Birou Presă al Sectorul 4 București.

La pasajul rutier suprateran ”Europa Unită” ajung cele patru grinzi metalice cu o lungime de 38 de metri și o greutate de peste 40 de tone fiecare, drept pentru care au fost luate toate măsurile de protecție pentru ca circulația rutieră să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.

Astfel, pentru a traversa intersecția străzii Turnu Măgurele cu bulevardele Alexandru Obregia și Metalurgiei, conducătorii auto trebuie să conducă prudent și să folosească rutele alternative indicate de către polițiștii aflați în această zonă.

De luni dimineață, circulația rutieră va reveni la normal.

Pasajul ”Europa Unită”, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale Bucureștiului, pe care Primăria Sectorului 4 îl construiește la intersecția dintre Bd. Metalurgiei cu strada Turnu Măgurele, va avea o lungime de peste 650 de metri, două benzi de circulație pe fiecare sens și va fluidiza traficul într-una dintre cele mai tranzitate zone din sudul orașului.

Lucrările la acest obiectiv au început în luna februarie a acestui an și vor fi finalizate în aproximativ 18 luni.

Subiecte în articol: restrictii circulatie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri