Jurnalul.ro Ştiri Observator INTERDICŢII pentru autocamioane în Ungaria, pe perioada Crăciunului

INTERDICŢII pentru autocamioane în Ungaria, pe perioada Crăciunului

Autorităţile ungare au anunţat restricţii de circulaţie pentru autocamioane pe teritoriul Ungariei, de Crăciun, a anunţat marţi adjunctul şefului Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, comisarul şef Cristian Bogdan.
Perioada cu restricţii va începe sâmbătă, 22 decembrie, de la ora 23,00, până duminică, 23 decembrie, ora 23,00, fiind valabilă şi luni, 24 decembrie, de la ora 23,00 până miercuri, 26 decembrie, ora 23,00.
"Prefigurăm ca după aceste restricţii să avem un aflux mare de camioane, dar ne-am pregătit logistic şi cu personal, să putem face faţă şi să deschidem toate arterele disponibile, pentru a nu înregistra cozi mari", a spus, într-o conferinţă de presă comună cu alte structuri ale MAI, comisarul şef Cristian Bogdan.
Potrivit acestuia, numărul mijloacelor de transport marfă creşte ca urmare a intensificării comerţului din perioada de sărbători.
Bogdan a menţionat că şi pentru această categorie de mijloace de transport, ca şi pentru traficul de persoane, este folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere a frontierei, în limita configuraţiei acestora şi, în funcţie de trafic, sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, astfel încât formalităţile de frontieră să se efectueze cu operativitate.
Pentru evitarea aglomerărilor, în general, ITPF Oradea recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor celor 11 puncte de frontieră cu specific rutier existente la graniţa româno-ungară. În total, sunt disponibile, atât pe sensul de intrare în ţară, cât şi pe sensul de ieşire, câte 52/54 de benzi de control pe sens.
Astfel, în judeţul Timiş există punctul de trecere a frontierei Cenad - Kiszombor, în Arad sunt patru - Nădlac - Nagylak, Nădlac II - Csanadpalota, Turnu - Batonnya, Vărşand - Gyula, în Bihor, tot patru - Salonta - Mehkerek, Borş - Artand, Valea lui Mihai - Nyirabrany şi Săcuieni - Letavertes, iar în Satu Mare, două - Urziceni - Vallaj şi Petea - Csengersima.
Din experienţa anilor trecuţi, s-a stabilit că, în anumite puncte de trecere ale frontierei, în această perioadă se înregistrează valori de trafic foarte crescute, aproape duble faţă de o perioadă normală. În decembrie 2017, PTF Nădlac II Autostrada, la frontiera cu Ungaria, a fost cel mai tranzitat punct de trecere rutier, de peste 500.000 persoane şi 200.000 mijloace de transport, iar la PTF Borş, un alt punct de trecere de la graniţa cu Ungaria foarte tranzitat, poliţiştii de frontieră au verificat peste 412.000 persoane şi 148.000 mijloace de transport.
Per total, în luna decembrie 2017, au tranzitat prin punctele de trecere a frontierei de la nivelul ITPF Oradea aproximativ 1,6 milioane persoane, precum şi peste 450.000 de mijloace de transport. Dintre acestea, aproximativ 720.000 de treceri au fost pe sensul de intrare în ţară (680.000 cetăţeni UE şi 40.000 cetăţeni non - UE). 

Sursa: Agerpres

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri