Jurnalul.ro Timp liber Culinar Fasolea cu ciolan, fără concurență de Ziua Națională. Iată rețeta

Fasolea cu ciolan, fără concurență de Ziua Națională. Iată rețeta

de Andreea Tiron    |   

Este de neînchipuit ca de Ziua Națională să ne lipsească de pe masă una dintre cele mai gustoase rețete românești, fasolea cu ciolan. Pentru cei care țin post, este la fel de căutată fasolea simplă, din care lipsește, în mod evident, carnea.

Obișnuiți cu mâncarea de tip fast-food, cu rețete care ne promit minuni în doar cîteva minute, prepararea unei mâncări bazată pe fasole ar putea părea o adevărată aventură. În realitate însă, lucrurile nu sunt deloc complicate și am putea să ne delectăm cu o minune de fasole cu ciolan afumat, chiar în propria bucătărie. 

Ingrediente:

  • 500 g fasole uscată cu bob mediu
  • Un ciolan afumat de până într-un kilogram
  • 2-3 cepe
  • 1 morcov
  • 1 păstârnac rădăcină
  • 1 ardei capia
  • 100 ml ulei de floarea soarelui
  • 1 legătură de mărar
  • 2 linguri pastă de tomate
  • 1 lingură de cimbru proaspăt sau jumătate de uscat
  • Sare și piper după gust

Iată rețeta, în câțiva pași simpli:

1. Alegi fasolea, o speli bine și o lași cateva ore (3-4) în apă rece. Dacă faci asta când te trezești, numai bine o poți pune la fiert în jurul prânzului. 

2. După cele câteva ore în care fasolea s-a înmuiat bine, o pui la fiert în suficientă apă (să acopere fasolea cam cu două degete) și puțină sare. E bine să schimbi apa de două ori după ce dă în clocot, cu altă apă fiartă. Este util să folosim două cratițe, astfel încât să transferăm fasolea mereu în altă apă fierbinte.

3. Dupa ce schimbi ultima oară apa, adaugi ciolanul afumat și lași totul să fiarbă la foc mic, cu capacul pus, cam 2 ore.

3. După o oră și jumătate, scoți ciolanul din cratiță și adaugi peste fasole morcovul și păstârnacul dați pe razatoare, ceapa și ardeiul tocate mărunt.

4. Lași fasolea să fiarbă în continuare, iar cu 5 minute înainte de a opri focul adaugi ciolanul afumat tăiat fâșii, pasta de tomate, uleiul de floarea soarelui, cimbru, sare și piper.

Când ai oprit focul, presari deasupra mărarul tocat mărunt.

Pentru românii care țin postul Crăciunului, rețeta este aceeași, doar că lipsește ciolanul afumat.

Pofta buna!

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri