Joi, polițiștii din Biharia au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 36 de ani, din comuna Boghiș, județul Sălaj, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe și distrugere.
Acesta este bănuit că, marți, în timp ce conducea un autocamion pe autostrada A3, dinspre localitatea Biharia înspre P.T.F. Borș 2, la ieșirea din parcarea - cântar Borș 2, l-ar fi accidentat, în mod intenționat, pe un bărbat de 31 de ani, din comuna Nojorid, județul Bihor, care, în calitate de pieton, se afla pe partea carosabilă, în fața autovehiculului condus de bărbatul de 36 de ani.
În urma evenimentului, bărbatul de 31 de ani a fost aruncat pe carosabil, suferind leziuni care necesită pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale.
Același bărbat este bănuit că, tot marți, ar fi distrus parbrizul de la autocamionul bihoreanului de 31 de ani și parbrizul unui alt autocamion, care aștepta la rând, în apropierea PTF Borș 2.
Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în vederea dispunerii de măsuri legale.
Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.
(sursa: Mediafax)