Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Retrospective de autor la TIFF: Éric Rohmer, Luis García Berlanga, Iosif Demian și Małgorzata Szumowska

Retrospective de autor la TIFF: Éric Rohmer, Luis García Berlanga, Iosif Demian și Małgorzata Szumowska

de Magdalena Popa Buluc    |   

Operele a patru autori emblematici pot fi (re)văzute pe marele ecran în două dintre cele mai apreciate secțiuni ale Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august, Cluj-Napoca). Close-up Éric Rohmer prezintă în copii recent restaurate opt dintre filmele-reper ale unuia dintre cei mai influenți cineaști din istorie, iar în tradiționala , TIFF revizitează operele a trei regizori de marcă: românul Iosif Demian, poloneza Małgorzata Szumowska  Luis García Berlanga, de la nașterea căruia, în 2021, se împlinesc 100 de ani.
Close-up Éric Rohmer
Éric Rohmer (1920 - 2010) este unul dintre cei mai longevivi cineaști din Noul Val francez. “Te apropii de filmele sale cu întrebări, cu mirări și le părăsești captiv al farmecului subteran al secretului, al misterului, al principiului incertitudinii practicat de unul dintre cei mai construiți creatori (i se spunea și Arhitectul), dar și cei mai liberi”, scrie despre el criticul de film Magda Mihăilescu. Stilul său unic, eliberat de constrângerile cinematografiei clasice, explorează natura umană prin intermediul relațiilor romantice, cu o atenție deosebită acordată discrepanțelor dintre aparență și esență. “Rohmer este cel mai bun regizor al zilelor noastre”, declara François Truffaut într-un interviu, în 1973. A fost redactor-șef al prestigioasei publicații Cahiers du cinéma sau 
Aprecierea internațională a venit odată cu Ma nuit chez Maud (Noaptea mea cu Maud, 1969), nominalizat la două premii Oscar. Următorul său film, Le genou de Claire (Genunchiul lui Claire, 1970), în care joacă și scriitoarea Aurora Cornu, i-a adus numeroase alte premii, printre care trofeul suprem la San Sebastian. Ambele vor putea fi vizionate la TIFF, alături de Les nuits de la pleine lune (Nopțile cu lună plină, 1984), Le rayon vert (Raza verdeConte de printemps (Poveste de primăvară, 1990), Conte d’hiver (Poveste de iarnă, 1992), Conte d’été (Poveste de vară, 1996), Conte d’automne (Poveste de toamnă, 1998). Close-up Éric Rohmer este prezentat de către Institutul Francez din România.

3x3: Luis García Berlanga 
Creator renumit de satire cinematografice, regizorul spaniol Luis García Berlanga s-a remarcat în lumea filmului printr-o abordare unică a problemelor cu care se confrunta societatea contemporană lui, aducând pe marele ecran subiecte fierbinți precum mascarada politică, ipocrizia religioasă, lașitatea sau intoleranța. În cadrul miniretrospectivei dedicate acestui autor iconoclast, spectatorii vor urmări, în copii proaspăt restaurate digital, debutul său din 1953 cu Bun venit, domnule Marshall (Welcome Mr. Marshall!), dublu premiat la Cannes, Placido (1961), nominalizat la Oscarul pentru Cel mai bun film străin în 1962, dar și Călăul (The Executioner, 1963), câștigătorul Premiului FIPRESCI la Veneția. Cele trei filme prezentate în secțiunea 3x3 fac parte din programul ,,Berlanga, the Bitter Laugh’’, prezentat în colaborare cu AECID, Instituto Cervantes, Acción Cultural Española, Instituto de la Cinematografía y de las Artes Audiovisuales (ICAA) și Filmoteca Española, în cadrul Centenarului Luis García Berlanga. Filmele sunt prezentate la TIFF în colaborare cu Ambasada Spaniei la București, în contextul unui amplu program dedicat cinematografiei  spaniole.
3x3: Iosif Demian
Iosif Demian (n. 1941) s-a remarcat la început de carieră ca director de imagine, odată cu Nunta de piatrăUrgia (1977), realizat alături de Andrei Blaier, iar în 1980 a lansat O lacrimă de fată, proiectat în 1982 în secțiunea Un Certain Regard la Cannes. Producția va fi inclusă în acest an în miniretrospectiva dedicată regizorului, alături de versiunea restaurată a filmului Baloane de curcubeu (1982), cu o istorie profund marcată de cenzura comunistă care l-a împins pe Demian să emigreze în Australia în 1985. Selecția va fi completată de Rondul de noapte, cel mai recent film al autorului, proiectat pentru prima dată pe marele ecran. 
3x3: Małgorzata Szumowska
Nume proeminent al cinematografiei poloneze contemporane, Małgorzata Szumowska (n. 1973) a semnat până-n prezent nouă lungmetraje, numeroase scurtmetraje și documentare  deține un număr impresionant de trofee obținute la marile festivaluri. Filmele pe care le scrie și regizează cuceresc audiența printr-o abordare intimă și personală a unor subiecte și personaje care-și găsesc rareori locul în media. La TIFF 2021, spectatorii vor urmări Trupul (Body), câștigătorul Ursului de Argint la Berlinale (2015), Mutra (MugN-o să mai ningă niciodată (Never Gonna Snow Again), recompensat cu o Mențiune specială la Veneția (2020). Filmele din această secțiune sunt prezentate de către Institutul Polonez.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri