Jurnalul.ro Ştiri Externe Revista Time a făcut publică lista nominalizaţilor pentru „Persoana Anului 2020”

Revista Time a făcut publică lista nominalizaţilor pentru „Persoana Anului 2020”

Revista Time are lista cu nominalizaţii pentru „Persoana Anului 2020”. Printre canditaţii la premiu se numără virusologul Anthony Fauci (foto), președintele Donald Trump (foto) și cântăreața Beyonce, Câştigătorul va fi desemnat pe data de 10 decembrie.

Lista este destul de stufoasă şi oferă o mulţime de opţiuni. Pe ea se află de la artişti precum Beyonce, Billie Eilish, Cardi B şi Bad Bunny până la preşedinţi ca Vladimir Putin, Xi Jinping sau Donald Trump.

Time oferă un sondaj la care doritorii pot răspunde cu „Da” sau „Nu” când apare fotografia nominalizatului.

Epidemiologul Anthony Fauci şi medicii din prima linie de pe tot globul par să fie favoriţi în topul revistei Time.

„Ne confruntăm acum cu o pandemie explozivă, nemaivăzută până acum, în ceea ce priveşte pandemiile şi bolile respiratorii. Cel puţin de mai bine de 100 de ani nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Am servit şase administraţii în Statele Unite şi fac această muncă în poziţia de director al Institutului, de mai bine de 36 de ani”, spunea Anthony Fauci.

Şi tehnologia este bine reprezentată. Printre nominalizaţi se află Eric Yuan (Zoom CEO), Jeff Bezos (CEO Amazon), Jack Ma (fondator AliBaba) sau Mark Zuckerberg, de la Facebook.

Câştigătorul va fi desemnat pe 10 decembrie.

În 2019, premiul a mers la Greta Thunberg, cunoscută pentru activitatea ei împotriva schimbărilor climatice.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: persoana anului 2020
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri