Jurnalul.ro Ştiri Educatie Rezultate BAC 2019 edu.ro Brașov. Ce note au obținut elevii din Brașov

Rezultate BAC 2019 edu.ro Brașov. Ce note au obținut elevii din Brașov

Rezultate BACALAUREAT 2019 Brașov. Primele rezultate la Bacalaureat 2019 vor fi afișate pe 8 iulie, până la ora 12:00, iar în aceeași zi se pot depune contestații pot depune contestaţii până la ora 16:00. Rezultatele finale vor fi afișate pe 13 iulie.

edu.ro rezultate BACALAUREAT 2019. Elevii vor putea să-şi afle notele la unitatea de învăţământ în care sunt înscrişi sau pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale, pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris 136.087 de candidaţi - 116.316 din promoţia curentă, respectiv 19.771 din cele anterioare.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

 

Citeste AICI Rezultate Bacalaureat

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri