Jurnalul.ro Ştiri Externe Riadul şi alţii sunt pregătiţi să-şi majoreze producţia de petrol, afirmă Donald Trump

Riadul şi alţii sunt pregătiţi să-şi majoreze producţia de petrol, afirmă Donald Trump

Preşedintele american, Donald Trump, a afirmat vineri că "Arabia Saudită şi alte" ţări sunt de acord să îşi majoreze producţia de petrol, la câteva zile după înăsprirea sancţiunilor americane control petrolului iranian, relatează AFP.

"Vorbit cu Arabia Saudită şi alţii pe tema majorării fluxului de petrol. Toţi sunt de acord", a scris pe Twitter preşedintele american.

Liderul de la Casa Albă a mai discutat în trecut cu membrii Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) pentru ca aceştia să îşi majoreze producţia şi cursul ţiţeiului să scadă.

Presiunile asupra cartelului s-au accentuat după ce Statele Unite au decis să pună capăt, de la 2 mai, derogărilor care permiteau ca opt ţări să cumpere petrol iranian.

Donald Trump a afirmat deja luni că Arabia Saudită, liderul cartelului, şi celelalte ţări vor "compensa" pierderea de barili iranieni pe piaţa mondială.

Ministrul saudit al energiei, Khalid Al-Falih, a dat asigurări în acelaşi timp că ţara sa este pregătită să "stabilizeze" piaţa.

Mai devreme în cursul zilei de vineri, Donald Trump a făcut deja ca preţul petrolului să se diminueze după ce a afirmat că a vorbit cu OPEC pentru a reduce barilul de petrol, ceea ce, în opinia sa, va duce la scăderea preţului benzinei.

Miliardarul american nu a precizat însă dacă a vorbit direct cu un responsabil al OPEC de la Viena ori s-a referit la membri ai cartelului, cum este Arabia Saudită, notează AFP.AGERPRES

Subiecte în articol: donald trump
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri