Jurnalul.ro Ştiri Social RMN-urile, CT-urile, radiografiile și mamografiile, făcute și „citite” de la distanță

RMN-urile, CT-urile, radiografiile și mamografiile, făcute și „citite” de la distanță

de Monica Cosac    |   

Pe fondul deficitului de medici radiologi, Ministerul Sănătății propune modificări semnificative ale normelor privind organizarea și funcționarea teleradiologiei, cu impact direct asupra modului în care sunt realizate investigațiile imagistice în România.

Astfel, RMN-urile și CT-urile fără substanță de contrast vor putea fi realizate fără prezența fizică a medicului radiolog, în timp ce cele cu substanță de contrast vor fi permise în aceleași condiții, însă cu asigurarea prezenței unui cadru medical cu competențe în acordarea primului ajutor. Proiectul de ordin vizează, în principal, flexibilizarea condițiilor de desfășurare a activității medicale și un acces mai bun pentru pacienți la aceste investigații, în special în zonele în care lipsesc specialiștii în Radiologie-Imagistică Medicală.

Proiectul de ordin pus în transparență decizională, la finalul săptămânii trecute, pe site-ul Ministerului Sănătății, vizează modificarea Normelor specifice de organizare și funcționare a teleradiologiei și, potrivit referatului care însoțește actul normativ, scopul principal al modificărilor este „clarificarea cadrului normativ aplicabil desfășurării activităților de radiologie-imagistică medicală în regim de teleradiologie”.

Modificările, cerute de sistemul privat

Inițiativa vine pe fondul unei probleme cunoscute în sistemul sanitar: lipsa specialiștilor. Documentul oficial arată că schimbările au fost propuse după o solicitare venită din partea sectorului privat, mai exact a Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED), și este motivată de „deficitul de medici radiologi la nivel național, care afectează continuitatea furnizării serviciilor de imagistică medicală, în special în zonele deficitare”.

Specialiștii din cadrul Comisiei de specialitate Radiologie-Imagistică Medicală, consultați de minister, susțin că eliminarea obligației de prezență fizică permanentă a medicului radiolog poate avea efecte pozitive. Conform referatului, această măsură „poate facilita menținerea funcționalității furnizorilor de servicii imagistice și asigurarea continuității accesului pacienților”.

Teleradiologia, echivalentă evaluării directe 

Una dintre modificările propuse de actul normativ este clarificarea statutului teleradiologiei. Noul proiect precizează că actul medical realizat la distanță are aceeași valoare ca și cel efectuat cu prezența fizică a medicului.

Astfel, „absența fizică a medicului radiolog de la sediul beneficiarului nu afectează validitatea actului medical”, dacă sunt respectate toate condițiile prevăzute de norme. 

Mai mult, practicarea teleradiologiei în aceste condiții este considerată „echivalentă radiodiagnosticului realizat prin evaluare directă, sub aspect profesional și al răspunderii juridice”.

Ce obligații au unitățile medicale unde se fac investigații imagistice

Chiar dacă medicul radiolog nu mai trebuie să fie prezent fizic, proiectul introduce obligații pentru unitățile sanitare în care se fac investigații imagistice. Printre acestea, se numără:

  • încheierea unui contract cu un furnizor de servicii de teleradiologie;

  • asigurarea unei comunicări permanente, în timp real, între personalul prezent în unitatea medicală în care se fac investigațiile imagistice și medicul radiolog;

  • respectarea standardelor tehnice și a protocoalelor de lucru;

  • existența unor proceduri pentru situații de urgență.

De asemenea, interpretarea imaginilor și validarea rezultatelor rămân exclusiv responsabilitatea medicului radiolog, chiar dacă acesta lucrează de la distanță.

 

Regulile diferă, în funcție de tipul de investigație

Noile norme introduc o diferențiere între tipurile de investigații imagistice, în funcție de complexitate și riscuri.

Astfel, investigațiile fără substanță de contrast pot fi realizate fără prezența fizică a medicului radiolog, în timp ce cele cu substanță de contrast sunt permise în aceleași condiții doar dacă sunt respectate cerințe suplimentare legate de siguranța pacientului.

În schimb, procedurile mai complexe rămân condiționate de prezența directă a specialistului. Astfel, „procedurile intervenționale imagistice, precum și examinările diagnostice radioscopice, precum tranzit baritat și irigografie, se desfășoară exclusiv în prezența fizică a medicului radiolog”, potrivit proiectului de act normativ.

 

MS: modificările „nu afectează nivelul de siguranță al pacientului” 

Reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că noile reguli nu reduc nivelul de siguranță al pacienților. De altfel, în referat se precizează că „implementarea acestor modificări nu afectează nivelul de siguranță al pacientului”.

În locul prezenței radiologului, unitățile trebuie să asigure personal medical capabil să intervină în caz de urgență. Mai exact, trebuie desemnat un medic responsabil pentru intervenții, inclusiv în situațiile de reacții adverse la substanța de contrast, reacții care, deși au incidență redusă, pot fi severe.

De asemenea, documentul precizează că decizia de administrare a substanței de contrast rămâne la medicul radiolog, chiar dacă acesta se află la distanță, cu condiția unei evaluări clinice prealabile și a unei comunicări directe cu personalul de la fața locului.

 

Un sistem mai accesibil pentru pacienți

Ministerul Sănătății consideră că aceste schimbări vor avea un impact pozitiv asupra accesului pacienților la servicii medicale. „Adoptarea prezentului ordin contribuie la creșterea accesibilității pacienților la investigații imagistice, fără a afecta calitatea actului medical”, se arată în referatul de aprobare.

În special în zonele unde lipsa medicilor radiologi este acută, teleradiologia ar putea deveni o soluție eficientă pentru menținerea serviciilor funcționale, spun reprezentanții MS, care atrag atenția că această metodă nu trebuie să înlocuiască complet evaluarea directă. 

Așa cum se menționează în referat, teleradiologia „nu trebuie să substituie radiologia directă acolo unde aceasta este posibilă, ci să funcționeze complementar”.

Conform legislației în vigoare, tipurile de servicii medicale pentru care se poate practica teleradiologia sunt: radiografiile, mamografiile, ecografiile, CT-urile, RMN-urile și osteodensitometria DXA.

Subiecte în articol: RMN radiografii mamografie distanta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri