Jurnalul.ro Ştiri Observator RO Vaccinare: Vaccinurile împotriva COVID-19 nu conțin oxid de grafen

RO Vaccinare: Vaccinurile împotriva COVID-19 nu conțin oxid de grafen

Specialiștii susțin că vaccinurile împotriva Covid-19 nu conțin oxid de grafen. Informația a pornit în urma unui studiu cu erori, realizat în Spania, anunță RO Vaccinare.

Informația privind oxidul de grafen s-a răspândit pe rețelele de socializare,

„Vaccinurile împotriva Covid-19 nu conțin oxid de grafen! Mai multe articole și postări pe platformele de social media care afirmă fals că „oxidul de grafen” este prezent în vaccinul Pfizer împotriva Covid-19 și care citează un studiu al unui profesor de la Universitatea din Almeria, Spania în acest sens au fost distribuite de mii de ori în mai multe limbi”, scrie pe pagina oficială RO Vaccinare.

Specialiștii susțin că studiul este greșit, iar reprezentanții universității spaniole „s-au distanțat” de document.

„Acuzația este nefondată și provine dintr-un studiu greșit metodologic. Experții au confirmat pentru AFP că nu există dovezi privind prezența acestor substanțe în vaccinul Pfizer - sau în vreun alt vaccin disponibil pe piața din Europa de astăzi. Mai mult, universitatea s-a distanțat de document și de concluziile sale”, mai scrie pe pagina RO Vaccinare.

Grafenul este un compus format din particule minuscule despre care se spune că are proprietăți antibacteriene și antivirale. Este flexibil, conductiv, ușor, puternic și se pare că este cel mai subțire material din lume, ceea ce îl face atractiv pentru inovație. Materialul a fost izolat pentru prima dată în 2004.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri