Sabina Iosub: Am citit înainte să vin aici un pic din blogul tău și am văzut că prețuiești foarte mult libertatea.
Rodica Lazăr: Da, interesantă observație! Mă bucur că se vede asta din blogul meu. Nu am mai scris de mult acolo, probabil că ar trebui să scriu în fiecare zi. E o chestie de exercițiu doar că, pe de o parte sunt leneșă, iar pe de altă parte mi se pare că dacă nu este nimic important, ceva să mă ardă, nu are sens. Și după aceea mai există perioadele în care am repetiţii sau filmări și atunci, cumva, aproape totul cade pe locul doi sau trei.
Sabina Iosub: Scriai acolo că nu ai da o oră din libertatea pentru nimic în lume.
Rodica Lazăr: A, nu, nu o să-ţi povestesc off the record de ce am scris asta, dar nu, am un copil, nu pot să spun că nu aș da pentru nimic în lume. Nu, mă refeream la altceva, dar probabil am fost foarte ambiguă pentru că uneori vreau să fiu foarte ambiguă când scriu. Nu-mi doresc întotdeauna să fiu foarte directă acolo pentru că, mă rog, nu ăsta este rolul meu, să scriu niște note foarte explicite.
Sabina Iosub: Zi-mi puțin despre fetița ta. Are 8 ani și jumătate…
Rodica Lazăr: 8 ani și 4 luni, pentru noi contează fiecare lună, ea abia așteaptă să crească mare. E în clasa a doua, avem perioade în care ne înțelegem foarte bine, nu știe dacă vrea să fie medic veterinar sau actriță, se mai gândește. A dat pentru prima dată o probă pentru un film și își dorește foarte mult să o ia, să vedem dacă o ia sau nu.
Sabina Iosub: Tu ce ți-ai dori?
Rodica Lazăr: Nu știu, nu știu! În toți anii ăștia nu am vrut să o duc la nicio probă, deși toți prietenii mei care fac casting-uri mă întrebau, dar acum, pentru că este destul de mare ca să zică ce își dorește, și a zis că vrea, am dus-o. Dar nu, nu știu dacă vreau. Așa, la prima mână, aș vrea să zic că nu, mai bine să facă altceva, ceva ce e mai sigur, mai ușor, dar în niciun caz nu aș vrea să-i impun ce să-și aleagă. Mie nu mi-a impus nimeni și atunci de ce aș face eu asta.
E O MESERIE PE CARE O FACI CU SUFLETUL
Sabina Iosub: E complicată viața de actor?
Rodica Lazăr: Da, probabil că e complicată. Pe de altă parte este foarte frumoasă și dacă ai ales asta nu are cum să-ți placă. Și dacă îți place, cumva nu contează că este complicată. Și da, este complicată, dar nu este complicată numai la noi, este complicată și la Hollywood, probabil este și mai complicată. Este o meserie pe care o faci cu sufletul tău, care nu are nicio logică pentru că nu poți să zici la un moment dat “m-a luat pentru că” sau “nu m-a luat pentru că” foarte mult stă în șansă, pur și simplu. Și asta e! Poți să controlezi felul în care te pregătești, felul în care te prezinți, în care muncești, poți să controlezi multe, dar nu poţi să controlezi șansa, feeling-ul pe care poate să-l aibă un regizor în legătură cu tine sau în legătură cu tine în combinație cu partenerul. Foarte mult din meseria asta constă în asta, iar asta nu poți controla.
Sabina Iosub: Tu când ai știut că o să fi actriță?
Rodica Lazăr: Habar nu am. Ar fi trebuit să simt pe la grădiniță, prin clasa întâi când știam tot montajul literar-artistic și-mi plăcea foarte mult, dar nu m-am gândit la asta. Am crezut că o să fiu scriitoare, jurnalist și mai târziu am venit în București, am dat la Jurnalism am făcut un an și m-am dus foarte mult la teatru. Foarte, foarte mult! Și atunci am simțit că nu vreau să văd în partea asta, vreau să fiu de acolo. Și după aia am dat la teatru și așa a început totul.
Sabina Iosub: Ai și fost jurnalist de curând, într-un film!
Rodica Lazăr: Da, vezi! Asta-i nebunia cu meseria asta! Până la urmă poți să fi multe lucruri!
Sabina Iosub: Un film care ilustrează destul de bine lumea asta…
Rodica Lazăr: Nu știu asta, tu să-mi spui! Da, mulţi au zis chestia asta. Mi-a făcut plăcere să fac rolul asta. Deși îmi dau seama că e foarte greu, este din ce în ce mai greu să rezişti presiunilor care îmi imaginez sunt din ce în ce mai mari. Dar sper din tot sufletul că mai există și o să mai existe jurnaliști care vor să facă din tot dinadinsul jurnalism. Cumva mă simt atașată de meseria asta și mi se pare importantă, apropos de faptul că spuneai că-mi place libertatea…
Sabina Iosub: În gândire mai ales…
Rodica Lazăr: Da, și faptul că poți să te exprimi este mare lucru. Vorbesc cu fratele meu și cu colegii lui, care sunt mai mici, și care aveau acum câțiva ani izbucniri de genul măcar pe vremuri aveau casă și loc de muncă. Mi se părea foarte puerilă chestia asta pentru că totuși nu puteai să te exprimi, nu erai liber să nimic. Și unul dintre ei a zis “ da le ce e bună libertatea dacă nu e ma nimic altceva?”. Mi s-a părut atât de greșit că nici nu am știut cum să-i explic cât de greșit gândește.
Sabina Iosub: Pe de altă parte e și greu să-i spui unui om care ajunge să simtă asta la ce-i folosește libertatea.
Rodica Lazăr: Da, îmi dau seama că a foarte greu, dar totuși nu pot să accept asta!
LA NOI E ŞANSĂ CÂND APUCI SĂ-ŢI FACI MESERIA
Sabina Iosub: Vorbeam de șansă. Tu ai avut, cel puțin în ultimii ani, șansa să joci roluri frumoase, bune, în filme foarte bine construite.
Rodica Lazăr: Acum, știi, la noi e șansă când apuci să-ți faci meseria, când apuci să faci un film, când ești și actriță și apuci să joci un rol principal este deja, ce să mai zic, super-șansă! Am avut șansă și pentru că de-a lungul anilor m-am întâlnit cu oameni foarte importanți și pentru mine, dar și pentru lumea asta a cinematografiei și a teatrului.
Sabina Iosub: La care dintre filme te-ai simțit mai bine?
Rodica Lazăr: Nu pot să-ți răspund mi-a plăcut ăla, s-au m-am simţit mai bine în rolul ală. Pentru că sunt atât de fericită când fac film, că în momentul ăla este cel mai important rol. Mi-a făcut plăcere fiecare film pe care l-am făcut în ultima vreme. Au fost și experiențe în care nu mi-a făcut plăcere să fiu, dar asta e, le duci până la capăt. Dar astea de care care vorbim acum, cele de anul trecut și Orizont care iese anul acesta, mi-a făcut plăcere să le fac. Sunt un om foarte fericit când filmez!
Sabina Iosub: Mai mult decât în teatru?
Rodica Lazăr: N-aș vrea să renunț nici la teatru, nici la film. Se pune foarte des întrebarea asta, teatru sau film? Doar că spun, în ultimii ani, a fost filmul mult mai generos cu mine.
Sabina Iosub: Te-a dus și la Cannes…
Rodica Lazăr: Da, m-a dus. Nu o dată. Acum 10 ani cu Moartea Domnului Lăzărescu, anul trecut cu Ramona, în regia lui Andrei Crețulescu, un scurt-metraj care s-a plimbat foarte mult, uite ală este un rol care mi-a făcut foarte mare plăcere să-l fac.
Sabina Iosub: E complicat să ajungi la Cannes, la Globurile de aur, la marile festivaluri?
Rodica Lazăr: Nu știu cum o să fiu judecată pentru ce spun acum, dar de foarte multe ori este o chestie de conjunctură. Nu vreau să mă bag în discuție ca să spun că sunt nu știu ce interese și bani, pentru că este un subiect care mă depășește și nu aș putea să-mi dau cu părerea foarte bine despre asta, dar sunt foarte sigură că de multe ori este o chestie de conjunctură. Sunt sigură că sunt filme foarte bune care nu ajung să fie văzute de cine trebuie. Dar pe de altă parte poți să faci un film bun și să aibă norocul să fie văzut de cine poate să selecționeze.
Sabina Iosub: Ține și de ceea ce știm noi să facem aici în țară?
Rodica Lazăr: Da, sunt convinsă! Ceea ce văd ei în filmele noastre nu este numai faptul că este ceva ce le e străin, cred că este un univers pe care ei îl înţeleg și nu-l înțeleg în același timp. E ceva ce nu le este foarte la îndemână și atunci îi fascinează și sunt foarte atrași de ce le arătăm noi în filmele noastre. Știu că există această teorie cu filmele la care noi nu ne ducem la cinema și pe care străinii le apreciază și le iau la festivaluri. Dar nu putem să gândim că ăia sunt toți proști și noi suntem niște deștepți, iar ăia văd în filmele noastre ceva ce nu există. Da, cred că ține foarte mult de ce știm noi să facem aici. Cred că avem ceva de spus! Ceva ce pe ei îi atrage, îi interesează, îi face curioși.
ORIZONT, FILMUL
Sabina Iosub: Zi-mi ce înseamnă Orizont, filmul.
Rodica Lazăr: E un film, pe care îmi doream foarte mult să-l fac și o să spun asta în toate interviurile pe care le am. Îmi doream foarte tare să lucrez cu Marian Crișan – am lucrat cu Andras Hathazi care are rolul principal în acest film și Bogdan Zsolt, doi actori de la Teatrul Maghiar din Cluj- Napoca pe care-i știu și-i apreciez de foarte mult timp ca actori de teatru – cu Bogdan Zsolt suntem chiar amici ca să nu zic prieteni că nu știu dacă-mi dă voie - și mă bucur foarte mult că am lucrat cu ei. A fost așa o conjunctură de care m-am bucurat!
Sabina Iosub: Cum aia ajuns la acest film?
Rodica Lazăr: Prin casting, desigur. Am dat casting, trebuia să dau casting, dar nu am mai dat, au trecut luni, după aia am fost la casting – asta e o întâmplare care-mi place foarte mult – am plecat de la casting și am intrat într-o librărie în care am găsit Moara cu Noroc a lui Slavici la 1 leu 50, am recitit-o şi după aia am mai stat câteva luni până m-am dus la un alt casting tot la Marian. După aia ne-am întâlnit în timpul TIFF-ului de la Cluj-Napoca și am dat din nou o probă și aia a fost.
Sabina Iosub: Cine ești în film?
Rodica Lazăr: În film sunt Andra, soţia lui Andras Hathazi, care este Lucian în film, suntem un cuplu care se întoarce după ce a muncit câțiva ani pe un vas și ia în administrare o pensiune care se cheamă Orizont. Este o adaptare liberă după Moara cu Noroc a lui Slavici.
Sabina Iosub: Cum îți pregătești un astfel de rol?
Rodica Lazăr: Fiecare rol pe care-l fac îl pregătesc altfel. Nu pot spune că am o rețetă și când primesc un film, fac așa sau fac așa. Citesc foarte bine și de foarte, foarte mule ori scenariul, încerc să-mi dau seama de relația pe care o are personajul cu celelalte personaje, după aia încerc să mă gândesc cum merge, cum mănâncă, cum vorbește și mă gândesc foarte mult la chestia asta, pur și simplu. Mă surprind de multe ori că fac în viață un gest și mă gândesc uite, asta ar putea sa fie așa și spun cred că așa ar face sau ar spune personajul. Depinde foarte mult și de regizor și de cum lucrează el. De fiecare dată fac aproape altfel, nu știu, probabil că lucrez la fel, dar senzația mea este că nu lucrez la fel pentru fiecare personaj.
Sabina Iosub: Pe Andra cum ai pregătit-o?
Rodica Lazăr: Am stat de vorbă cu Marian despre personaj, am vrut să știu ce vrea el să zică despre ea, despre familia ei, e o poveste foarte mult despre familie. Personajul astă este puțin mai special că vorbesc cu un accent care nu este al meu deloc, eu sunt moldoveancă din Onești, iar Andra vorbește cu un accent care nu este ardelenesc, este bihorean, care este ceva mai complicat decât un accent ardelenesc și foarte mult din pregătirea personajului s-a axat exact pe chestia asta cu accentul. Singurul meu coach de pe platou a fost Marian Crișan care este din zona aia și care avea oricum o grămadă de alte lucruri pe platou decât să ajute pe mine. Pregătirea acestui personaj a însemnat foarte mult pregătirea accentului pe modul lor de a fi. Au un mod de a fi mai lent, mai calm, mai aşezat, mi se pare că se supără altfel, că merg altfel, că se manifestă altfel, și asta am încercat. A fost un exercițiu foarte bun pentru mine fiind o persoană mai agitată, mai colerică. În meseria asta mi se pare că tot ce nu este la îndemână este mai interesant, mai ofertant pentru tine ca actor. Cam așa am lucrat!
Sabina Iosub: Când iese filmul?
Rodica Lazăr: Foarte curând! Filmul iese în cinematografe pe 12 februarie.
Sabina Iosub: L-ai văzut cap-coadă?
Rodica Lazăr: Da, l-am văzut la festivalul de la Tallinn, dar am avut atât de multe emoții că nu mi-am putut da seama cum a fost. M-au întrebat după... Ei, cum a fost? Dar habar nu am. În primul rând am tendința să văd ce am greșit, unde am făcut bine și nu m-am putut bucura de el, trebuie să-l mai văd o dată ca să văd dacă-mi place sau nu.
Sabina Iosub: Îl simți ca pe un film care ar putea să ajungă să fie premiat la un mare festival?
Rodica Lazăr: Nu poți să știi niciodată asta. Cred că pentru noi ca actori e mai simplu să nu te gândești la asta. Dacă există un proiect în sensul ăsta atunci pe el îl face regizorul, producătorul, tu ca actor trebuie doar să-ți faci treaba. Oricum înțeleg că Marian nu a ţinut foarte mult să ia premii pentru că el nu s-a agitat foarte mult să-l ducă la festivaluri pentru că el voia să-i facă premiera, ori din momentul premierei la multe festivaluri nu mai poți să te duci pentru că el a avut deja premiera. Deci bănuiesc că este o chestie care nu l-a interesat foarte tare, Marian are deja niște premii luate deja și nu cred că este un scop în sine pentru el asta sau în orice caz nu a fost în filmul asta, el ar putea să zică asta.
Sabina Iosub: Cum îl simți tu?
Rodica Lazăr: Mie mi se pere un film în care am jucat. Orice film în care joci, ești atașat de el într-un fel sau în altul chiar dacă după aia te uiți la el și-ți dai seamă că dacă ai creierii la tine că acolo e așa că acolo e altfel, că acolo nu e la fel de împlinit cum e acolo da nu ai ce să fac, ești atașat de el, e al tău. Bineînțeles că ar trebui să fie premiat, joc în el (râde)!
Sabina Iosub: La teatru?
Rodica Lazăr: La teatru asta este ultima premieră, Carusel al lui Andrei Șerban care a avut premiera în toamnă.
VOINŢĂ ŞI DORINŢĂ EXISTĂ, BANII SUNT PROBLEMA
Sabina Iosub: Pauza dintre filme cred că este foarte complicată pentru un actor de film.
Rodica Lazăr: Da, este! Mai ales pentru că nu știi când mai vine următorul. Da, e complicată, dar uneori se întâmplă un an sau doi cum i-am avut eu pe ăștia ireali în care se leagă lucrurile, nici nu-mi explic cum. Nu mi-am imaginat niciodată că poți să faci două roluri importante într-un singur an.
Sabina Iosub: De ce se fac atât de puține filme, doar din lipsă de bani?
Rodica Lazăr: Da! Sunt sigură că doar din lipsă de bani! Voință și dorinţă există, poate nu există întotdeauna idei atât de geniale, dar dorință există. Banii sunt principala problemă! Banii și apoi piața, nu avem cinematografe. Ne dorim ca publicul să vină la film românesc, dar să le arăți film românesc în sălile de cinema de la mall unde sunt puse la niște ore imposibile unde și ăia 20 de oameni care ar vrea să se ducă le e imposibil să se ducă la 13 sau 15 când sunt ele puse. Nu sunt bani să le facem, nu există piaţă de desfacere ca să zic așa.
Sabina Iosub: Care-i logica de sunt puse aşa? Nu vând?
Rodica Lazăr: Cred că da! Asta-i explicația. Cinematograful din mall este o chestie privată. Într-un fel e și corect dacă stai să te gândești.
Sabina Iosub: Și atunci este publicul de vină?
Rodica Lazăr: E un cerc vicios. Și publicul, cum să-l aduci la 15 când la ora aia este la muncă? Cumva ar trebui undeva o înțelegere…
Sabina Iosub: Da, dar la 20 nu vine.
Rodica Lazăr: Da, pentru că dacă sunt la alegere un blockbuster și un film românesc cât ar fi el de premiat cel mai probabil vor intra la blockbuster-ul american. Asta e ceva ce nu ai să controlezi. Tu încerci să le explici că așa cum eu de exemplu mă duc în alimentară și sunt atentă și iau produse făcute în România. Ei, cum să faci asta și pentru filmul românesc? Poți să-l obligi? Nu, dar poți să faci filme și să speri ca la un moment dat publicul te va alege pe tine.
Sabina Iosub: În alte părți cum se întâmplă?
Rodica Lazăr: Nu știu exact să-ți spun! Cred însă ca la mulți este altfel și cred că ține puţin şi de noi ca nație… Nu e de ajuns să te lauzi pe Facebook și să dai share cu premiul pe care l-a luat un film românesc ar trebui să te lauzi și când îți iei un bilet și de duci la cinema. Dar uite, m-am distrat foarte tare! Am google alert și am găsit că pe 29 decembrie cineva a căutat pe filme online Orizont, Rodica Lazăr. Cineva era curios cu 2 luni înainte să vadă dacă nu cumva filmul a ieșit deja online. Îmi imaginez că este cineva din zona noastră, nu-mi imaginez că este cineva din afara, dar totuși cineva curios să vadă cum a ieșit filmul, a vrut să-l vadă online.
Sabina Iosub: Pirateria îngroapă filmul românesc?
Rodica Lazăr: A, nu cred că pirateria. Mă îndoiesc că lumea piratează filmul românesc și nu mai merge la cinema din cauza că l-a văzut online. Nu, nu cred că pirateria îngroapă, dar uite că există
DACĂ NE PLÂNGEM DE BANI, NE JIGNIM MESERIA
Sabina Iosub: Din ce trăiește un actor?
Rodica Lazăr: Nu știu, din salariul de la teatru, din banii pe care-i ia pe filme, pe reclame, pe voci, pe alte proiecte pe care le are între timp. Din asta trăiește.
Sabina Iosub: Greu adică!
Rodica Lazăr: Da, clar, greu! Nu mai greu ca majoritatea populației. Am o problemă cu plânsul, cu actorii care se plâng când câștigă puțin. Mă deranjează foarte tare și n-am să mă plâng. Mă deranjează că pe noi ne-au avertizat din facultate că este o meserie grea, care se face greu și care nu este bănoasă în momentul asta în România. Dar este o meserie luxoasă, adică faci exact ce-ți place! Faci pentru că-ți place!
Sabina Iosub: Pe de altă parte trebuie să şi trăiești!
Rodica Lazăr: Da, dar dacă vrei să trăiești făcând meseria asta o să trăiești greu, cel puțin la început în primii ani până începi să câștigi mai mult. Dacă te plângi, ajută la ceva? Ești un actor mai bun, ai mai multe șanse? Nu! Nu o să-ți spun că se trăiește greu, vai bieţii actori! Da, se trăiește greu, dar pe de altă parte nu ne oprește nimeni să cerem mai mult, nu ne oprește nimeni să ne organizăm într-un sindicat.
Sabina Iosub: Și totuși nu faceți asta!
Rodica Lazăr: Da, nu facem asta. Ne ducem pe niște sume derizorii să facem publicitate. Îmi pare rău, în cazul asta nu avem niciun drept să ne plângem! Nu mă refer la un student care a terminat facultatea acum şase luni și să se ducă să facă o reclamă pe 400 de euro. Pentru el e un lucru important. Când termini facultatea 400 de euro sunt foarte mulţi bani. Când ai făcut meseria asta de 10 ani și te mai duci să faci o reclamă pe banii ăștia, atunci tu ai o problemă, nu ăia care-ți oferă banii ci tu, e doar problema ta!
Sabina Iosub: Dar dacă ăla a e singurul venit și singura variantă să mai ieși la suprafață?
Rodica Lazăr: După 15 ani?
Sabina Iosub: Da, chiar și după atâția ani. Dacă stai într-un teatru, ai un salariu de câteva milioane de lei vechi.
Rodica Lazăr: Nu știu ce să zic. Această scuză este foarte reală, dar asta ne ține în loc de atâția ani și nu ne facem un sindicat, de exemplu! În afară de faptul că nu ne înțelegem unii cu alții. E o chestie de nație iarăși!
Sabina Iosub: Cum vezi ieșirea din cercul ăsta?
Rodica Lazăr: Aoleu, nu știu și mă înspăimântă asta. Nu știu, sper totuși ca la un moment dat lucrurile se vor schimba în bine.
Sabina Iosub: Ține de voi ca actori, ține de alții?
Rodica Lazăr: Băi, eu cred că în primul rând ține de noi ca actori. Uite așa cum sunt actori tineri care termină facultatea și nu sunt angajați în teatre și totuși ei se întâlnesc și repetă proiecte independente și joacă pe ici pe colo, dar cumva fac, găsesc o soluție să-și facă meseria asta este un semn că dacă vrei ceva poți. Sunt o grămadă de actori și regizor tineri care fac piese pe ici pe colo și la un moment dat cineva îi aude, îi vede și se duc mai departe și ajung într-un teatru. Și muncesc încontinuu, încontinuu și ăsta este un semn că dace vrei să faci ceva, poți să faci. Uneori poți să ai norocul să schimbi ceva, uneori nu, da bănuiesc că e mai important să faci decât să nu faci. Altfel nu văd nicio ieșire. Pentru că altfel este foarte simplu să zici “să ne adunăm în sindicat”. Pentru sindicatul ală trebuie să existe legislație, legislația trebuie votată, deci ajungem la un alt nivel cu discuția. E complicată discuția și poate nu e momentul şi nu pentru că nu cred că un actor n-ar trebui să vorbească despre asta, dar poate cel mai probabil nu sunt destul de pregătită. Faptul că nu suntem organizați într-un sindicat nu ține doar de delăsarea noastră ca actori ci și de faptul că trăim într-o țară în care nu are nimeni niciun interes să ne ajute. Trebuie o legislație pusă la punct.
Sabina Iosub: Mă tot gândeam la ce ai zis că nu o să plângi nicio secundă pe umerii actorului care trăiește greu și e plătit greu, dar nu am cum să nu mă gândesc când vorbim despre asta la cei care au muncit o viață…
Rodica Lazăr: Nu, nu, nu mă înțelege greșit,. Nu la ei mă refer. Nu-mi place când vad actori care se plâng vai ce puțini bani avem! Nu-mi place! E ca și cum ne-am jigni meseria! Ne-am jigni bresla! Am chestia asta, poate e o tâmpenie. Pe de altă parte, într-adevăr, au pensii și poate sună dur ce spun, dar un actor în vârstă poate juca! Un profesor în vârstă nu mai predă, iar un medic în vârstă nu mai operează! E adevărat, dacă are noroc, dacă-l ajută sănătatea dacă-l ajută mintea. Înțelegi? De ce să ne plângem? Mie mi se pare că e atât de frumoasă meseria asta și îți dă atât de multe lucruri încât de ce să o cobori plângându-te!
Sabina Iosub: Cine ți-a stat alături în școală?
Rodica Lazăr: Am avut profesori buni și am avut și colegi buni! Nu vreau să dau nume pentru că nu vreau să uit sau să ignor pe nimeni! E o bucurie acum când filmez cu Titieni care mi-a fost profesor sau Radu Gabriel care mi-a fost profesor. Acum joc la Teatrul Naţional cu Mihaela Goia care mi-a fost profesoară, am repetat cu Ivașcu care mi-a fost profesor. E frumos așa când se întâmplă chestia asta! E o senzație și plăcută și confortabilă că ai senzația că joci cu proful sau cu profa și dacă faci ceva greșit o să-ți zică nu o să te lase. La începutul, începutului m-a ajutat diriginta mea, doamna Șocaliuc din Onești care a fost singura persoană care a știut că eu dau la teatru! Mama știa că fac Jurnalism!
Sabina Iosub: A venit să te vadă apoi?
Rodica Lazăr: Da, a venit apoi la teatru, ne mai scriem din când în când și când e în București la nepoți vine să mă vadă!
LE INVIDIEZ PE FEMEILE CARE NU SE TEM DE BĂTRÂNEŢE
Sabina Iosub: Te-ai gândit vreodată să pleci din țară?
Rodica Lazăr: Nu! Te mai apucă din când în când și spui aș pleca, aș lăsa tot! M-am gândit la un moment dat să mă duc să fac niște cursuri în altă parte, dar atunci viaţa mea privată s-a întors într-o altă direcție și nu am mai plecat. Dar să plec din țară, nu, nu aș pleca de aici. Aș vrea să plec să muncesc în altă parte și să mă întorc, nu m-aș muta din țară! Totuși am ceva... Am un gând de 3-4 ani, dar tot împing vârsta. Am zis 50, apoi 55, acum mă gândesc dacă este între 55 și 60 aș vrea să vând tot ce am și să mă duc să stau undeva pe malul Oceanului, să am o cârciumioară cu 3 mese sau un chioșc în care să vând 3 cărți. Atunci când nu voi mai fi în puterea de astăzi nu vreau să ajung un actor trist și frustrat. E trist și te doare sufletul. Poate pare cinic ce am zis mai devreme, dar mă doare sufletul când văd actori în vârstă care nu mai pot juca nu au cu ce trăi! Ți se rupe inima nu numai pentru că tu te gândești că vei fi în locul lor, ci pur și simplu pentru că sunt părinții cuiva sunt niște oameni care au muncit care au făcut meseria asta în condiții foarte grele, în frig cu șobolanii mergând printre picioarele lor pe scenă. Dar mă gândesc dacă aș putea ca la hai să zicem 60 de ani să mă mut undeva pe malul Oceanului, ar fi frumos!
Sabina Iosub: Îţi e teamă de bătrânețe?
Rodica Lazăr: Nu îmi e teamă, dar nu o să-ți dau un răspuns din ăla de femeie puternică și o să spun: Ah, nu-mi pasă! Da, dacă aș putea să rămân la vârsta asta ar fi perfect! Le invidiez pe femeile care nu se tem de bătrânețe! Nu îmi e teamă, dar nici nu pot să spun vreau să vină bătrânețea în curând! O să fie bine o să fiu mai matură, mai înțeleaptă. Nu, nu mă bucur că îmbătrânesc, asta e realitatea! Sunt sigură cu voi privi acest proces cu vârsta cu mai multă îngăduință! (râde) Eu nu le cred pe femeile care spun mă bucur că îmbătrânesc! De ce te-ai bucura că îmbătrânești?
Sabina Iosub: Se maturizează de fapt, așa privesc lucrurile.
Rodica Lazăr: Asta e cu totul altceva! Eu aveam o colegă, o amică, care spunea asta! Cum adică să spui asta? Că abia aștepți să îmbătrânești! Se gândea că poate o să fie liniștită, că nu o să mai aibă nicio problemă.
Sabina Iosub: Te vezi bunică, dacă tot am luat-o la panta asta...
Rodica Lazăr: Dacă trăiesc până la vârsta aia, că sper să nu-mi facă o bucurie prea devreme, dar da, de ce nu, dacă am noroc să trăiesc până atunci!
Sabina Iosub: Dacă ar fi să fie actriță ai putea juca cu ea?
Rodica Lazăr: Ah, ce întrebare tare mi-ai pus! A dat o probă pentru un film în care eu joc deja și dacă o ia ar trebui să fie fiica mea! De asta spun că nu știu, nu știu ce să cred, nu-mi dau seama! Pentru că pe de o parte nu cred că o să mă pot focusa pentru că e copilul meu pe de altă parte trebuie să fiu egoistă ca să-mi fac treaba ca actor, dar ce fac cu copilul... N-am fost pusă în situația asta până acum și habar nu am ce o să fac, îți spun sigur!
Sabina Iosub: Veți fi oare la fel de naturale în film ca-n viață?
Rodica Lazăr: Mă întreb și eu! Habar nu am! Poate că o să reușim, să fim naturale! Măcar atâta să fie firească relația, dar nu știu e o întrebare chiar… Poate când o să mai crească și o să înțeleagă altfel lucrurile o să fiu mai liniștită, dar acum nu sunt sigură, nu știu, mi-e frică! (râde) Dacă ia proba asta o să-ți zic după aia cum a fost! Dar probabil e mai mult problema mea, nu a ei, că eu stau și mă gândesc! Probabil va trebui să fac un efort să nu-i fiu mamă acolo. Eu i-am zis deja că vezi că dacă filmam eu nu o să fiu acolo mami, nu te poți alinta! E super încântată! Ieri i-am zis că-i fac o surpriză și vroiam să-i fac clătite și ea a venit și m-a întrebat surpriza e că am luat proba?
Sabina Iosub: Cum o să-i explici dacă nu ia proba?
Rodica Lazăr: Am încercat deja să-I spun. Vorbeam cu un prieten și-mi spunea: Dacă nu ia proba? Nu o ia! Da și dacă o ia? N-ar fi greu, dar și dacă ar lua-o n-ar fi prea ușor să o iei din prima? N-am intrat cu ea la prima, puteam să intru, dar am lăsat-o acolo singură și, na, pur și simplu o să-i explic că sunt și probe pe care nu le iei. I-am explicat că cele mai multe probe nu le iei! O să-i explic eu cumva, o să fie supărată, dar o să-i treacă, e totuși un copil! La vârsta asta nu cred că o să fie o dezamăgire atât de mare! Simt mai tare, dar uită mai repede! Deși ea a fost foarte supărată pentru că în Live este o fetiță care mă joacă pe mine și un an de zile de fiecare dată când se vorbește despre Live ea spune că nu înțelege de ce n-a jucat în rolul ală, că ea seamănă cel mai bine cu mine! Deci e posibil să țină minte și asta, nu știu!