Potrivit IGPR, luni, în jurul orei 17.00, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Buzău au fost sesizaţi de un bărbat cu privire la faptul că nepoata sa, de 31 de ani, este ţinută împotriva voinţei sale într-un imobil din Germania şi este ameninţată că, dacă nu remite 20.000 de euro, va fi vândută sau îi va fi suprimată viaţa.
Poliţiştii au informat Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliției Române, în vederea realizării schimbului de date şi informaţii necesar salvării persoanei în cauză.
În baza datelor furnizate din România, autorităţile germane au efectuat trei percheziţii la imobile din diferite localităţi.
Într-unul din imobilelele percheziţionate, au fost identificate victima şi bărbatul care o sechestra, un cetăţean de origine turcă, de 36 de ani.
Tânăra prezenta mai multe leziuni și a fost transportată în vederea acordării asistenţei medicale, ulterior fiind cazată într-un centru de protecţie împotriva violenţei.
Agresorul a fost reţinut, urmând a fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
(sursa: Mediafax)