Jurnalul.ro Ştiri Externe Românii blocați pe aeroportul din Amman. De ce cursa Tarom n-a ajuns în Iordania

Românii blocați pe aeroportul din Amman. De ce cursa Tarom n-a ajuns în Iordania

de Redacția Jurnalul    |   

Un avion al companiei Tarom care efectua miercuri, 7 decembrie, un zbor pe ruta Bucureşti - Amman (Iordania), a aterizat pe Aeroportul din Larnaca (Cipru), din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Aeronava urma să preia pasageri români aflați în Iordania.

 O sută de români sunt blocați miercuri pe aeroportul din Amman, din Iordania, după anularea unor zboruri.

Potrivit MAE, un grup de 100 de cetățeni români a rămas blocat, miercuri, pe Aeroportul Internațional „Queen Alia” din Amman, pe fondul anulării unor zboruri spre România, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Un reprezentant al Ambasadei României la Amman s-a deplasat la aeroport pentru a discuta cu cetățenii români afectați și cu reprezentanții aeroportului și ai companiei de transport aerian, pentru a se asigura că cetățenilor români le sunt respectate drepturile de care beneficiază în astfel de situații și pentru a le acorda asistență consulară.

Potrivit datelor comunicate de Ambasada României în Iordania, dialogul cu cetățenii români aflați la aeroport este menținut și de către reprezentanți ai companiei aeriene. Aceștia au oferit alternative până la plecarea către România: cazare la hotel până la următoarea cursă aeriană disponibilă sau sprijin pentru identificarea unor alte rute de deplasare către țară.

MAE anunță că, prin misiunea diplomatică, menține contactul cu cetățenii români, precum și cu compania aeriană și cu autoritățile iordaniene competente, până la soluționarea acestei situații și întoarcerea cetățenilor români în siguranță în România.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: romani aeroport amman blocati
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri