Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ce-au ajuns, ne e limpede, dar de unde „se trag” sevele manelelor? „Nici măcar turcii nu s-au pus de acord de unde au exact numele «manelelor».”, apreciază reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi. Imediat, în completare: „Se crede că numirea otomană mâni/mani ar avea o legătură - ceva mai îndepărtată - cu arabul maʿnā. Cu înțelesul de sens, semnificație, conținut al unui mesaj, sâmburele/tâlcul a ceva. O idee de transmis. Se știe însă cert că în perioada otomană mâni/mani desemna un «poem popular», ori un «cântec popular» turcesc. În română, maneaua e socotită a fi o melodie/un cântec de origine/cu tentă orientală. În urmă cu trei veacuri, în Principate, maneaua era cântată lent, pe tonuri orientale, de lăutari și muzicieni țigani, migrați la noi de peste Dunăre, ori direct de la Stambul. În anii ‘60, maneaua va prinde iarăși viață, după decenii de uitare a ei. Mai întâi în mahalale, iar apoi la nunți. O cu totul alta însă, decât cea știută. După 1990, avem ceea ce vedem: un gen muzical rrom, influențat de muzica turcă și balcanică.”
Fel de fel
Nuanțe: „Maneaua otomană clasică, evident, însemna cu totul altceva, fiind una dintre cele mai răspândite forme de folclor turcesc. Cuprindea, de regulă, patru versuri, cu 7 silabe pe vers. Iubirea, dorul, despărțirea, viața de zi cu zi erau «puse în cântec». Versuri recitate sau cântate pe o melodie simplă. Adeseori, versuri improvizate, la nunți. Manelele otomane erau de mai multe feluri: düz mani (mani simplu) - genul clasic otoman; kesik mani (mani scurt) - primul vers era mai scurt; yedekli mani (mani cu adaosuri) - cu versuri suplimentare; deyiş mani - manea «în dialog» cu cei din jur (nuntașii, uneori).
Versuri de rezonanță
Adăugiri: „Maneaua, după definiția Ministerului Culturii de la Ankara, e «un rezumat al vieții sociale turcești. În miile de mani din literatura populară turcă, se împletesc felurite evenimente sociale și ecourile multor stări emoționale ale indivizilor. În mani, ceea ce se intenționează a fi spus și ceea ce nu se intenționează a fi spus își află expresia cea mai sinceră și nepretențioasă. Primele două versuri sunt aproape întotdeauna independente și fără legătură cu sensul mani. Ultimele două versuri, care cuprind adevăratul sens al mani, se numesc versuri de rezonanță. Schema rimei mani e numită ayak (picior). Mani-ului i se dă mai întâi un ayak, acesta fiind recitat/cântat conform acestui ayak. Majoritatea manelelor otomane conțin cuvinte repetitive sau «refrenuri».”
Cei mai buni recitatori „mani”
Alte tușe interesante: „Poemele «mani» erau recitate adeseori în cafenele. Pe melodii inventate spontan. Era o competiție de mani care putea dura ore întregi. Potrivit lui Ahmed Rasim Bey (1864-1932), cei mai buni recitatori de poeme populare (mani) erau cântărețul Ali Bey, Muhsin (poeme populare țiganăști), Onnik, Garabet (poet popular), Aliksan (fiul poetului Serkis), lăutarul orb Givan, Andon, Hristo, Vasıf Hogea din Skutari, Agem İsmail, și Çemİhsmail din Skutari. Yenimahalle etc. Aproape toate interpretările vocale din muzica populară turcească constau în versuri de tip mani. Versurile unor mani-uri cunoscute au fost puse mai apoi pe o anume muzică, devenind celebre în Turcia, fără ca interpretul de mani/manele să țină seama însă întotdeauna de «normă».”
În numele crucii
În continuare, nume de familie cu origine uitată – primele, Canciu, Cancea: „Nume provenite de peste Dunăre. Întâlnite în sudul țării. Din Kănceo, Kănce. Purtate și de românii din Balcani, nu doar de bulgari. Kănceo este un diminutiv - din Kănio. Uneori, direct din Krăstio. Nume dat celor născuți pe 14 septembrie, de ziua Crucii (Krăst - cruce). Traducere a numelui grecesc Stavri – din σταυρός (stavros - cruce, în limba greacă). Astăzi, nume de familie la noi. La bulgari, întâlnit atât ca nume de Botez, cât și de familie (Kănceo Kăncev).” Alt nume de mirare – Blaga: „Nume întâlnit mai ales în Ardeal și Moldova. Mult mai des, în Balcani, la bulgari și macedonenii slavi: Blagovest, Blago, Blaga, Blagoi, Blagoina etc. Traducând grecescul Vanghel, Evanghelos (Ευάγγελος). Nume dat celor născuți de Blago-veștenie (Благо-вѣщенїе), Buna Vestire (Ευαγγελισμός/Evangelismós, în limba greacă). Ajuns, în timp, nume de familie.” La noi cel mai faimos purtător al acestui nume e, fără îndoială, filosoful și poetul Lucian Blaga.
Pastila de religie
Ar fi vremea ca Sfântul Dosoftei să se reîntoarcă acasă…
Mănăstirea ordinului monastic al basilienilor din Jovkva, de lângă Liov, e păstrătoarea mormântului Sfântului Ierarh Dosoftei al Moldovei (1624-1693). Dar cine a fost acest personaj, ce rol a jucat acesta în viața și cultura românilor? Etnologul Gheorghiță Ciocioi are cuvântul: „Sfântul Ierarh Dosoftei al Moldovei (1624-1693) a contribuit la introducerea limbii române în viața liturgică a Bisericii din Moldova. Psaltirea sa, «pre versuri tocmită», ne e știută tuturor. Și «Viețile Sfinților». Tot ale vestitului ierarh. Mitropolitul a organizat procesiuni fastuoase cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, pe care îl venera. În vara anului 1686, trupele regelui polon Jan Sobieski l-au luat ostatic.”
Răpit cu tot cu vistieria mitropoliei
Și? „A plecat în Galiția. Împreună cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou și vistieria mitropoliei. A locuit mai întâi la Strîi. Iar din 1691, la Jovkva, lângă Liov. Pe 30 noiembrie 1693, smeritul arhiereu se va muta la cele veșnice, fiind înmormântat în mănăstirea Nașterii Domnului din Jovkva. Numeroasele prefaceri ale bisericii de aici (unde a slujit) au făcut ca rămășitele sale pământești să nu mai poată fi identificate, în interbelic, când au fost cerute de români - pietrele de mormânt ale celor înmormântați în biserică pierzându-se cu vremea. Se află însă, cu siguranță, acolo, într-o criptă a vechii «mănăstiri ortodoxe rutenești» - astăzi aparținând ordinului monastic al basilienilor (greco-catolic). În 1783, împăratul Iosif al II-lea aprobă readucerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Jovkva la Suceava. După aproape un veac de exil. Vreme în care Jovkva devenise un centru de pelerinaj vestit. Ar fi vremea ca Sfântul Dosoftei să se reîntoarcă și el acasă...”.
Se crede că numirea otomană mâni/mani ar avea o legătură - ceva mai îndepărtată - cu arabul maʿnā. Cu înțelesul de sens, semnificație, conținut al unui mesaj, sâmburele/tâlcul a ceva. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog
În urmă cu trei veacuri, în Principate, maneaua era cântată lent, pe tonuri orientale, de lăutari și muzicieni țigani, migrați la noi de peste Dunăre, ori direct de la Stambul. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Maneaua otomană clasică însemna cu totul altceva, fiind una dintre cele mai răspândite forme de folclor turcesc. Cuprindea, de regulă, patru versuri, cu 7 silabe pe vers. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Blaga este un nume dat celor născuți de Blago-veștenie (Благо-вѣщенїе), Buna Vestire (Ευαγγελισμός/Evangelismós, în limba greacă). - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Poemele «mani» erau recitate adeseori în cafenele. Pe melodii inventate spontan. Era o competiție de mani care putea dura ore întregi. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Citește pe Antena3.ro
